iPad, în magazine, din aprilie

loading...

Noua tabletă Apple iPad, prezentată oficial pe 27 ianuarie, va ajunge în magazinele americane din 3 aprilie, iar de la finalul lunii, va fi disponibilă şi în Europa.

iPadApple va lansa mai întâi în Statele Unite versiunile cu conectivitate Wi-Fi, iar modelele 3G vor fi disponibile la sfârşitul lui aprilie. Tot la sfârşitul lunii aprilie vor fi aduse şi în Europa primele iPad-uri, în ţări ca Franţa, Germania, Italia, Elveţia şi Marea Britanie.

Cel mai ieftin iPad, în SUA, costă 499 dolari, iar cel mai scump 829 de dolari.

“iPad este mai bun decât un laptop şi mult mai performant decât un telefon”, declara preşedintele Apple, Steve Jobs, la prezentarea produsului.

Gadgetul Apple are inclus un browser web, acces la e-mail, calendar, hărţi şi permite deschiderea de fişiere PDF. Din punct de vedere al caracteristicilor hardware, el are un ecran de 9,7 inch (24,6 cm) sensibil la atingere, multitouch şi o grosime de 0,5 inch (1,27 cm). Procesorul este Apple A4 de 1 Ghz, iar capacitatea de stocare variază între 16, 32, sau 64 GB.

412 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*