Un grav accident de circulație s-a produs vineri dimineață între un microbuz românesc şi un camion slovac în centrul Ungariei. În urma impactului trei persoane au murit și altele cinci sunt grav rănite.
Atât cei trei morți cât și persoanele rănite sunt cetățeni români și toate se aflau în microbuz.
Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele accidentului, a declarat Andrea Belicza Beluzsar, purtătoarea de cuvânt a poliţiei din Pest.
Din informaţiile deţinute până la această oră, este vorba despre o coliziune între un microbuz cu număr de înmatriculare din România şi un autocar cu număr de înmatriculare din Slovacia.
Accidentul de azi vine la doar 12 zile după tragicul accident produs pe 31 octombrie pe autostrada M43, între orașele Mako și Szeged din Ungaria. Când 14 români și-au pierdut viața, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit frontal de un tir.
0 comentarii | 155 vizualizari