Hosni Mubarak și-a dat demisia din funcția de șef al Egiptului, după o perioadă de 30 de ani în care s-a aflat la cârma țării.
Președintele egiptean a demisionat la presiunea manifestațiilor din ultimele 17 zile care au paralizat capitala Cairo. Vicepreşedintele Omar Suleiman a anunţat vineri că preşedintele Hosni Mubarak, a decis să demisioneze şi a încredinţat responsabilitatea conducerii treburilor curente ale ţării Consiliului Militar Suprem.
Anunţul a fost întâmpinat cu o explozie de bucurie din partea sutelor de mii de manifestanţi aflaţi pe străzile din Cairo.
“Egiptul e liber!”, “Egiptul e liber!”, “Victorie!”, a strigat mulţimea.
Armata dă asigurări că va garanta organizarea unor “alegeri prezidenţiale libere şi transparente în lumina amendamentelor constituţionale decise” şi a “avertizat împotriva oricărui afront la adresa securităţii naţionale şi a cetăţenilor”.
Armata a promis să pună capăt stării de urgenţă imediat după încheierea condiţiilor actuale, dând asigurări că persoanele oneste care au refuzat corupţia şi a cerut reforme nu vor fi arestate.
Armata va dizolva Guvernul și Parlamentul și se pregătesc de alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate. Toate deciziile la nivel înalt vor fi luate de Consiliul Militar împreună cu vicepreședintele Egiptului ărin intermediul Curții Constituționale.
1 comentariu | 418 vizualizari
DE ce nu se intampla chestia asta si la noi ?!?! DE CE ?!?!