Fratele geamăn al fostului preşedinte polonez, va candida la alegerile prezidenţiale

loading...

Decizie surprinzătoare dar așteptată, pe scena politică din Polonia. Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al fostului preşedinte polonez Lech Kaczynski, va candida la alegerile prezidenţiale de la 20 iunie, relatează Radio Polonia, pe site-ul oficial, preluat de mediafax.

Jaroslaw_Kaczynski_fot_3244141Jaroslaw Kaczynski calcă pe urmele fratelui geamăn, fostul președinte polonez, care  a decedat în catastrofa aviatică din Rusia. Partidul Lege şi Justiţie al lui Kaczynski a anunţat oficial candidatura acestuia luni după-amiază. Anunţul a fost făcut cu numai câteva ore înainte de termenul-limită, stabilit de Comisia Electorală Naţională pentru ora 16.15 (17.15, ora României), pentru declararea intenţiilor candidaţilor. Preşedintele Lech Kaczynski şi soţia sa, Maria, au murit la 10 aprilie, după ce avionul lor s-a prăbuşit la Smolensk, în Rusia.

Campania electorală va fi puternic influenţată de accidentul aviatic de la Smolensk (vestul Rusiei). Toţi cei 96 de pasageri ai avionului Tupolev 154 al preşedintelui polonez au murit în urma prăbuşirii aparatului de zbor. Delegaţia, din care făceau parte numeroşi demnitari şi comandanţi militari, urma să participe la ceremoniile organizate la împlinirea a 70 de ani de la masacrul de la Katin, comis în 1940 la ordinele liderului sovietic Iosif Stalin.

311 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*