Luni în Egipt au început primele alegeri libere după îndeăprtarea regimului Mubarak. Egiptenii au luat cu asalt secţiile de votare, dornici să înlăture actualul regim militar şi să scoată ţara din criză.
Egiptenii cu drept de vot au format cozi la mai multe secţii de vot din Cairo, încă înainte de deschiderea urnelor la ora 8.00.
Votul de luni vizează o treime din guvernoratele din Egipt – adică 17,5 din totalul de 40 de milioane de alegători – în special Cairo, Alexandria sau Luxor. Fiecare tur de scrutin se derulează pe parcursul a două zile, astfel că secţiile de vot vor fi deschise şi marţi.
Sistemul electoral complex prevede o decupare a ţării în trei regiuni care votează succesiv. Votul pentru Adunarea Poporului (Camera Deputaţilor) se va derula până la 11 ianuarie, apoi va fi urmat în perioada 29 ianuarie-11 martie de alegerile pentru Shura, Camera superioară consultativă.
La alegerile parlamentare s-au înscris foarte multe formaţiuni politice, însă Mişcarea Fraţii Musulmani, forţa politică cel mai bine structurată din ţară, a format “Partidul Libertăţii şi Justiţiei”, şi are mari şanse să câştige alegerile.
Şi o parte din foştii membrii ai partidului lui Mubarak îşi încearcă norocul la alegeri ca şi independenţi sau sub sigla unor noi partide.
Viitorul Parlament al Egiptului va fi responsabil cu numirea unei comisii care va trebui să redacteze o nouă Constituţie, o etapă decisivă în tranziţia ţării spre democraţie.
0 comentarii | 89 vizualizari