Două modele Ferrari 599 GTO, ediție limitată, au fost cumpărate de români

loading...

Deși nu avem autostrăzi sau infrastructură rutieră care să permită o viteză pe măsura unor bolizi precum Ferrari, în curând în România vor poposi două modele 599 GTO, care vor fi construit în ediţie limitată – 599 de exemplare.

ferarriFerrari 599 GTO va costa 330. 000 de euro și va fi prezentat în premieră mondială miercuri, 14 aprilie, la Modena în cadrul unei ceremonii restrânse, potrivit oficialiilor Forza Rossa. Italienii vor construi doar 599 de modele Ferrari 599 GTO, iar în ţara noastră vor ajunge două maşini, au declarat pentru capital.ro reprezentanţii Forza Rossa.

„Profilul cumpărătorului este acealaşi cu cel obişnuit pentru brand-ul în cauză, cu observaţia că acei care cumpără o maşină Ferrari serie limitată au – de cele mai multe ori – deja un alt Ferrari, achiziţionat anterior”, au declarat pentru capital.ro, oficialii Forza Rossa. Comenzi pentru Ferrari 599 GTO se iau încă de la sfârşitul lunii martie.

În privinţa livrării primului model Ferrari 599 GTO, în ţara noastră, „nu se poate preciza o astfel de dată, va rămâne la latitudinea celor care o comandă. Nu mai repede însă de luna iulie, având în vedere timpul necesar pentru fabricaţie”, au adăugat oficialii Forza Rossa.

599 GTO este cel mai rapid Ferrari din toate timpurile, potrivit constructorului italian. Maşina ajunge la 100 de km/h în 3,35 de secunde, iar viteza maximă este de 335 km/h. Aceasta viteză este posibilă datorită motorului V12 de 6 litri şi 670 de cai putere. Pe circuitul de la Fiorano, 599 GTO, a reuşit să acopere un tur într-un minut şi 24 de secunde, fiind cu o secundă mai rapid decât Ferrari Enzo.

303 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*