Claudiu Răducanu, prins în Mexic cu 60 de carduri false, cercetat sub control judiciar

loading...

Claudiu Răducanu, fostul fotbalist al Stelei, și Gheorghe Claudiu Papară, prietenul său, reținuți săptămâna trecută în Mexic pentru că au sustras bani de la bancomat cu carduri false, vor fi judecați în stare de libertate, sub control judiciar.

claudiu raducanu - carduri falseClaudiu Răducanu a scăpat de arestul preventiv. Fostul stelist va fi judecat în stare de libertate sub control judiciar, alături de Gheorghe Claudiu Papară, pentru spălare de bani, utilizare de carduri false și dare de mită.

Este posibil ca cei doi să fie trimiși în România, dacă judecătorul de caz va fi de acord, dar există și șanse ei să rămână pe teritoriul Mexicului.

„Cei doi cetățeni români au fost puși în libertate sub control judiciar, până la soluționarea cauzei penale privind infracțiunea de dare de mită, în schimbul unei cauțiuni. Aceștia rămân însă reținuți la centrul pentru migrație local, ca urmare a unei decizii administrative, luată de serviciile de imigrări din Mexic, în vederea clarificării regimului șederii în Mexic, dar și în eventualitatea luării unei decizii privind returnarea în Romania. Măsura returnării în România va putea fi adoptată în funcție de decizia judecătorului de caz, care va analiza dacă se impune ca cei doi cetățeni români să rămână pe teritoriul mexican pe parcursul procedurii având ca obiect cercetarea sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de dare de mită. În cadrul discuțiilor purtate cu consulul, cei doi cetățeni români au precizat că le-au fost respectate drepturile  procesuale, beneficiind de asistența unui avocat angajat. Menţionăm că cele două persoane nu au solicitat asistență consulară. Misiunea diplomatică română rămâne în legătură cu autoritățile mexicane, care au menționat că vor trata cu celeritate cazul”, se precizează în comunicatul oferit de MAE.

Asupra celor doi, polițiștii din Mexic au găsit 60 de carduri clonate.

Claudiu Răducanu și Gheorghe Claudiu Papară au retras de la bancomate, sume care ajungeau până la 5.000 de pesos.

Ca să scape de dosar, cei doi români ar fi mituit polițiștii mexicani.

832 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*