Celulă de criză la Ministerul de Externe din cauza conflictului armat din Fâșia Gaza

loading...

Ministerul Afacerilor Externe din România a activat celulei de criză pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români din Fâșia Gaza. Totodată MAE a activat linia telefonică de urgenţă gratuită în sprijinul familiilor din România ale cetățenilor români din Fâșia Gaza .

celula de criza fasia gazaDin cauza conflictului armat din zonă, Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a dispus activarea de urgență a Celulei de criză la nivelul MAE pentru acordarea de asistenţă consulară cetățenilor români aflați în Fâșia Gaza, inclusiv din perspectiva unei eventuale părăsiri a zonei.

Membrii Celulei de criză, reprezentanți MAE și ai instituțiilor competente în domeniu monitorizează situația din zonă, sunt  în contact permanent cu autorităţile locale și efectuează toate demersurile pentru coordonarea activităţilor la fața locului.

În această acțiune sunt implicate toate misiunile diplomatice şi consulare ale României din zonă. Suplimentar, din Centrala MAE s-a decis trimiterea unor echipe consulare dotate cu mijloace mobile de acordare a asistenţei consulare pentru cetăţenii români aflați în Fâșia Gaza.

MAE a ridicat la 8 iulie 2014 nivelul de alertă de călătorie pentru Israel şi Teritoriile Palestiniene, recomandând evitarea călătoriilor în zonă, în afara celor strict necesare.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează atenționarea cetăţenilor români aflaţi în prezent în Israel şi Teritoriile Palestiniene sau care se îndreaptă deja către aceste destinaţii să îşi anunțe prezența la misiunile diplomatice din zonă, fie prin utilizarea aplicației MAE pentru telefon mobil „Călătoreşte în siguranţă”, fie prin anunţarea la următoarele coordonate:

  • Ambasada României în Statul Israel (email: consul_romania@bezeqint.net, office_romania@bezeqint.net sau tel. 00972-54 5643279).
  • Oficiul de Reprezentare a României la Ramallah–Palestina (email: romofficeramallah@gmail.com sau tel. 00972 549 209152).

Ministerul Afacerilor Externe a deschis o linie telefonică gratuită – TelVerde,  care funcţionează în regim de permanenţă, pentru a veni în sprijinul familiilor din România ale cetățenilor români aflaţi în Fâșia Gaza.

Numărul de telefon este: 0800800407, apelabil doar din România. Linia telefonică este valabilă și va putea fi apelabilă pe toată durata activării Celulei de criză.

574 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*