Au fost descoperite primele animale care trăiesc fără oxigen

loading...

Dacă până acum se ştia doar despre bacterii că pot supravieţui fără oxigen, aceste animale trăiesc şi se reproduc în adâncurile Mării Mediterane fără a avea nevoie de oxigen

Animal no O2O echipă condusă de Roberto Danovaro de la Universitatea Politehnică Marche din Ancona, Italia, a descoperit 3 specii noi de animale aparţinând grupului Loricifera. Aceştia au declarat pentru BBC World Service că animalele descoperite arată precum nişte meduze acoperite de o membrană protectoare şi nu au mai mult de un milimetru lungime. Deoarece nu puteau să aducă la suprafaţă animalele descoperite, au adunat ouă de la aceste animale, pe care le-au ţinut într-o atmosferă lipsită de oxigen până când acestea au eclozionat şi au continuat să trăiască în această atmosferă. Până în prezent mai fuseseră găsite cadavre ale unor animale multicelulare în zone lipsite de oxigen din Marea Neagră dar s-a considerat că animalele au murit în zone în care oxigenul era prezent. „Este un real mister cum aceste creaturi pot să trăiască fără oxigen deoarece până acum se credea că doar bacteriile pot face acest lucru” a declarat Profesorul  Roberto Danovaro.

264 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*