Breaking news

Atac armat într-o unitate a Forţelor Navale din Washington, soldat cu cel puțin șase morți

loading...

Cel puțin trei focuri de armă au fost trase, luni, într-o unitate a Forţelor Navale americane din Washington. În urma atacului armat, cel puțin șase persoane au decedat.

atac armat WashingtonIncidentul armat a avut loc, luni dimineață, la complexul Marinei americane Navy Yard din Washington, iar doi suspecţi purtând uniforme militare sunt în libertate.

Potrivit autorităţilor americane, un atacator a fost ucis de forţele de ordine. Totuşi, poliţia mai caută doi trăgători, dintre care unul de culoare. Ambii suspecţi au fost văzuţi în complexul militar, purtau uniforme şi aveau asupra lor arme.

Comandantul poliţiei din Washington a declarat că, în afara celor doi suspecţi, unul din atacatori a fost ucis, iar un ofiţer de poliţie a fost împuşcat într-un schimb de focuri cu unul din trăgători.

Circa 10 persoane au fost rănite în incidentul produs luni în imobilul marinei americane de la Washington

Avioanele erau menţinute la sol, luni la prânz, pe aeroportul Ronald Reagan din Washington, din cauza atacului armat care a avut loc într-o clădire a Marinei şi al cărui autor este căutat în continuare.

În schimb, avioanele care sosesc pe aeroport, situat la câţiva kilometri de Cartierul general al sistemelor Forţelor Navale, unde a avut loc atacul armat, au permisiunea să aterizeze.

Agenţi ai poliţiei şi ai Biroului Federal de Investigaţii au venit la unitatea militară din Washington pentru a-l căuta şi imobiliza pe autorul atacului armat, în baza navală lucrând aproximativ 3.000 de persoane.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata