Breaking news

Anglia vrea permise biometrice şi limitarea accesului la locuinţe sociale pentru români și bulgari

loading...
0 5

Guvernul Marii Britanii pregătește noi măsuri pentru a limita accesul românilor și bulgarilor în Regatul Unit. Permisul biometric și limitarea accesului la locuințele sociale sunt două dintre măsurile vizate de englezi care să descurajeze migrația românilor și bulgarilor în Anglia.

permise biometrice romani in angliaPremierul Marii Britanii, David Cameron intenţionează să introducă noi legi în privinţa imigraţiei, în pofida opoziţiei puternice aşteptate din partea laburiştilor.

“Premierul vrea ca sistemul privind imigraţia să sprijine persoanele care muncesc din greu şi fac lucrurile corect. El este hotărât să pună capăt situaţiei în care persoanele pot veni în Marea Britanie şi pot obţine beneficii şi servicii publice fără să aducă nimic în schimb. El se opune culturii «ceva pentru nimic» a unor persoane care vin aici din străinătate şi sar rândul la locuinţe sociale în defavoarea unor familii locale care trăiesc în zonă de ani de zile şi plătesc taxe. Vrem să eliminăm orice aşteptare din partea noilor imigranţi că ar primi o casă la sosire”, a declarat o sursă citată de Daily Mail, în ediţia electronică.

Ministerul de Interne a analizat modalităţile prin care să se interzică imigranţilor din România şi Bulgaria folosirea sistemului public de sănătate dacă vin în Marea Britanie fără să aibă un loc de muncă. Persoanele care au locuit în Marea Britanie cel puţin un an pot primi tratament gratuit în spitale, iar cele care locuiesc de mai puţin de un an trebuie să plătească. Cu toate acestea, pacienţii străini pot avea acces gratuit la serviciile medicilor generalişti.

Coaliţia de guvernământ analizează, de asemenea, posibilitatea de a le cere cetăţenilor români şi bulgari “permise de rezidenţă biometrice” care să arate dacă sunt îndreptăţiţi să folosească serviciile publice.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata