Americanul Peter Kassig, executat de către organizaţia teroristă ISIL

loading...

Barack Obama, a confirmat duminică moartea ostaticului american Peter Kassig, decapitat de gruparea Stat Islamic.

peter kassig - executatGrupul terorist Statul Islamic a revendicat, într-o înregistrare video postată online duminică pe site-urile jihadiste, executarea prin decapitare a ostaticului american Peter Kassig, răpit în 2013 în Siria.

“Astăzi, ne prezentăm rugăciunile şi condoleanţele părinţilor şi familiei lui Abdul Rahman Kassig, cunoscut, de asemenea, sub numele de Peter”, a afirmat Barack Obama, la întoarcerea de la summitul G20 în Australia.

Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate asasinarea brutală a cetăţeanului american Peter Kassig de către gruparea teroristă ISIL şi îşi exprimă întreaga solidaritate cu poporul american.

„Acest act barbar şi crud, comis împotriva unui cetăţean american, membru al unei misiuni umanitare în sprijinul semenilor aflaţi în suferinţă în Siria, nu poate avea nicio justificare şi nu poate fi tolerat. Vinovaţii trebuie să răspundă pentru faptele abominabile comise. Ministerul Afacerilor Externe reiterează, cu acest prilej, susţinerea fermă a României pentru coaliţia internaţională împotriva ISIL, şi, totodată, analizează modalităţile concrete prin care poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei umanitare a persoanelor afectate de acţiunile ISIL în Siria şi Irak. Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă sincera compasiune şi regretul cel mai profund şi este alături de familia lui Peter Kassig în aceste momente de adâncă tristeţe”, se arată în comunicatul de presă al MAE, remis exclusivNEWS.ro.

Într-o altă înregistrare, Statul Islamic a revendicat decapitarea simultană de către jihadişti a cel puţin 15 bărbaţi prezentaţi ca fiind soldaţi sirieni.

Premierul Marii Britanii, David Cameron, s-a declarat “oripilat” de “uciderea cu sânge rece” a ostaticului american Peter Kassig.

“Sunt oripilat de uciderea cu sânge rece a lui Peter Kassig. Grupul terorist Stat Islamic a demonstrat încă o dată perversitate. Gândurile mele sunt alături de familia victimei”, a transmis David Cameron pe Twitter.

451 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*