70 de ani de la Debarcarea din Normandia

loading...

Cei mai importanți lideri ai lumii, au participat vineri, în Franța la ceremonia care marchează 70 de ani de la debarcarea aliaților în Normandia, prin care s-a pus capăt celui de-al doilea Război Mondial.

70 de ani de la debarcarea din normandiaMai marii lumii, între care preşedinţii american Barack Obama şi rus Vladimir Putin, dar şi cancelarul german Angela Merkel, se aflau vineri pe plajele din Normandia, pentru a aduce un omagiu militarilor care au participat la Debarcare, în urmă cu exact 70 de ani.

Hollande a deschis ceremoniile de sărbătorire a 70 de ani de la Debarcarea din Normandia. Aceasta este prima recunoaştere oficială a celor aproximativ 20.000 de persoane ucise în perioada 6 iunie-22 august 1944. Regiunea a fost eliberată definitiv de sub jugul nazist abia la 12 septembrie.

“Vreau, astăzi, la această a 70-a aniversare, ca omagiul Naţiunii să fie adresat tuturor, civili şi militari (…). Vreau ca rolul normanzilor să fie recunoscut. După ce a început, imediat după miezul nopţii, cu zarvă şi foc, această zi (de 6 iunie) avea să se încheie în sânge şi lacrimi, lacrimi de durere, lacrimi de bucurie, la capătul celor 24 de ore care au schimbat lumea şi au marcat pentru totdeauna Normandia”, a declarat Hollande. “Această bătălie a fost una dintre cele purtate de civili”, a insistat el, aducând un omagiu “familiilor întregi care s-au confruntat cu haosul şi s-au aflat în bătaia gloanţelor. Refugiaţii s-au târât în peşteri, în cariere, în galeriile minelor, în biserici şi în monumente ca Abaţia Saint-Étienne de la Caen. Solidaritatea se organiza. Iar cum cazărmile pompierilor erau distruse, bunăvoinţa i-a aliat pentru stingerea incendiilor. Peste tot, bărbaţi şi femei de toate vârstele şi din toate păturile sociale înfruntau moartea pentru a salva răniţi, a îndepărta moloz, a găzdui sinistraţi”, a declarat Hollande în discursul susţinut la Memorialul de la Caen.

François Hollande a adus un “omagiu din partea Naţiunii”, vineri, celor 20.000 de victime civile, familiilor franceze “care s-au confruntat cu haosul şi s-au aflat în bătaia gloanţelor” în timpul Bătăliei pentru Normandia.

Barack Obama şi François Hollande au salutat cu emoţie, vineri, memoria soldaţilor americani care au murit în timpul Debarcării din iunie 1944 în Normandia, în timpul unei ceremonii la cimitirul din Colleville-sur-Mer, relatează AFP.

Când lumea vă face să deveniţi cinici, opriţi-vă o secundă şi gândiţi-vă la aceşti bărbaţi.Vreau să ştiţi că moştenirea voastră este în mâini bune.Am acţionat pentru transformarea vechilor adversari în noi aliaţi. Am construit o nouă prosperitate. De la vestul la estul Europei. Din America de Sud în Asia de sud-est: 70 de ani de mişcări democratice care s-au propagat“, a declarat emoţionat preşedintele american în cimitirul din Colleville-sur-Mer.

Anterior, preşedintele francez François Hollande le-a adus un omagiu soldaţilor americani: “Franţa nu va uita niciodată ce le datorează militarilor şi Statelor Unite”, a declarat el.

“Celebrăm astăzi o dată memorabilă a istoriei noastre în care popoarele noastre s-au unit în aceeaşi luptă, cea a libertăţii”, a declarat preşedintele francez, care în cursul dimineţii a adus un omagiu solemn la Caen celor 20.000 de victime civile ale bătăliei din Normandia.

Un număr de 130.000 de militari au debarcat în Normandia pe mare la 6 iunie, pentru a deschide un nou front în vest şi un acces rapid către Germania nazistă. La sfârşitul lui iulie 1944, militarii aliaţi erau în număr de 1,5 milioane. Bătălia din Normandia s-a soldat cu 37.000 de morţi în rândul aliaţilor şi 50.000-60.000 în rândul germanilor.

Preşedintele american, Barack Obama, a avut o scurtă discuţie privată cu omologul său rus, Vladimir Putin, vineri, cu ocazia ceremoniei organizate la 70 de ani de la Debarcarea în Normandia.

Aceasta este prima întâlnire directă între cei doi lideri de la începutul crizei ucrainene.

Anterior, Putin a discutat cu noul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko pentru prima dată, vineri, la castelul Bénouville, sub egida preşedintelui francez François Hollande şi împreună cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și-a exprimat vineri ”marea sa simpatie pentru poporul francez”, în cursul dineului oficial organizat la Palatul Elysée de către președintele francez François Hollande în cadrul ceremoniei de marcare a 70 de ani de la debarcarea aliaților în Normandia.

620 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*