28 de morți și 100 de răniți într-un atentat sinucigaș la Suruc în Turcia

loading...

Tragedie în Turcia. Un atentat terorist produs la Suruc a curmat viața a cel puțin 28 de persoane și a rănit grav 100 de persoane.

atentat sinucigas turcia - surducO explozie s-a produs luni într-un centru cultural din orașul turc Suruc, în apropierea graniței cu Siria. Un prim bilanț indică 28 de morți și circa 100 de răniți.

Ministrul de Interne Sebahattin Ozturk a făcut apel la calm după ‘atacul terorist care a lovit unitatea și integritatea țării’.

Suruc se află în sud-estul Turciei, la circa 10 km de orașul sirian Kobani.

Televiziunile au prezentat imagini cu cadavre întinse sub copaci în grădina centrului cultural.

Potrivit lui Pervin Buldan, deputată a partidului prokurd HDP, de opoziție, responsabili locali investighează posibilitatea unui atentat sinucigaș.

Explozia s-a produs în timp ce tineri turci și kurzi erau adunați la centrul cultural, de unde urmau să plece într-o excursie la Kobani, peste granița cu Siria, de unde forțele kurde siriene i-au alungat luna trecută pe jihadiștii Statului Islamic.

Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate atacul terorist care a avut loc astăzi, 20 iulie 2015, într-un centru cultural din oraşul turc Suruc şi transmite condoleanţe membrilor familiilor victimelor şi întreaga sa compasiune persoanelor rănite în acest tragic eveniment.

„Suntem solidari cu Turcia, un partener strategic al României, şi susţinem eforturile autorităţilor turce în lupta împotriva terorismului”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu.

Autoritățile de la Ankara au ‘motive întemeiate’ să creadă că gruparea jihadistă Statul Islamic se află la originea atentatului sinucigaș.

565 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*