2000 de zboruri anulate de greva angajaților British Airways

loading...

Nemulțumiți de politicile salariale aplicate de conducerea companiei aeriene, angajații British Airways au declașat greva generală, care duce la paralizarea traficului aerian al companiei și nu numai. Numai puțin de 1.950 de zboruri ale British Airways vor fi anulate în timpul celor trei zile de grevă începută sâmbătă de personalul navigant al companiei aeriene britanice.

british-airways_Greva salariaților de la British Airways, a dat peste cap activitatea pe aeroportul Heathrow, aproximativ 40% din cursele aeriene pe distanțe luni și 70% pentru cele pe distanțe medii au fost anulate.  Mii de membri ai sindicatului Unite, cel mai important din Marea Britanie, au început mişcarea de protest vineri, la miezul nopţii, după eşecul ultimei tentative de conciliere între cosecretarul general al Unite Tony Woodley şi directorul general al companiei, Willie Walsh.

Compania speră totuşi, ca prin folosirea eficientă a avioanelor sale, să transporte sâmbătă şi duminică 49.000 de pasageri din cei 75.000 care călătoreau în mod obişnuit în această perioadă a anului, respectiv un procent de 65 la sută.

La Gatwick, un alt aeroport londonez, traficul va fi normal pentru cursele de lung curier şi va funcţiona în proporţie de 50 la sută pentru cele pe distanţe medii. Grupuri de grevişti erau deja prezente sâmbătă dimineaţă pe numeroase aeroporturi britanice.

324 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*