10.5 milioane de euro pentru dezvoltarea zonei de frontieră româno-maghiare

loading...

80 de proiecte au fost aprobate de Comitetul Comun de Selecţie al Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România pentru dezvoltarea zonei de frontieră. Finanţarea europeană alocată acestor proiecte se ridică la aproximativ 10.5 milioane de euro, sumă la care se adaugă contribuţia celor două state membre şi, după caz, cea a beneficiarilor.

vama.nadlacDin cele 280 de proiecte depuse, supuse unei proceduri de evaluare într-o singură etapă, doar 80 au fost aprobate pentru finanţare, în cadrul reuniunii din 27-28 iulie 2010, care a avut loc la Szeged, în Ungaria.

În cadrul celui de-al treilea apel de propuneri de proiecte, aplicanţii au avut posibilitatea de a depune proiecte cu o valoare maximă de 1.5 milioane de euro.

Atragerea fondurilor europene prin acest program, reprezintă o oportunitate reală atât pentru dezvoltarea economică şi socială a regiunii de graniţă româno-maghiare, cât şi pentru consolidarea cooperării transfrontaliere.

Aria eligibilă pentru finanţare cuprinde judeţele aflate la graniţa româno-maghiară (judeţele Satu Mare, Bihor, Arad şi Timiş pe partea română, respectiv Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés şi Csongrád pe partea maghiară).

Pe lângă administraţiile locale şi judeţene, organizaţiile non-profit, asociaţiile microregionale sau agenţiile de dezvoltare regională, pot obţine finanţare, printre altele, şi agenţiile pentru protecţia mediului sau cele de gestionare a apelor/deşeurilor, parcurile naţionale, instituţiile de învăţământ, organizaţiile de sprijinire a turismului şi a afacerilor, precum şi agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.

Implementarea proiectelor selectate în cadrul celei de-a treia solicitări de propuneri de proiecte  va contribui, în mod special, la îmbunătăţirea accesului la reţelele transfrontaliere de transport şi comunicaţii, la îmbunătăţirea gospodăririi transfrontaliere a apelor şi gestionării deşeurilor, la dezvoltarea activităţilor comune turistice, de afaceri şi de protecţie a mediului, respectiv la crearea şi întărirea structurilor şi reţelelor comune de sănătate, cultură şi educaţie.

275 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*