Viktor Troicki a câștigat turneul de la Sydney. Primul trofeu la 2 ani de la suspendare

loading...

Viktor Troicki a câștigat sâmbătă, turneul ATP 250 de la Sydney, primul trofeu din 2015. Sârbul l-a învins în două seturi pe Mikhail Kukushkin.

Viktor Troicki - sydney 2015La șase luni de la revenirea în circuitul ATP, ca urmare a unei suspendări de un an de zile, Viktor Troicki renaște din propria cenușă și bifează primul trofeu care-l urcă pe locul 54 mondial.

Venit din calificări, Viktor Troicki a reușit să câștige turneul de tenis de la Sydney după ce sâmbătă l-a învins în finală pe Mikhail Kukushkin. Este primul trofeu cucerit de sârb la doi ani de când a fost suspendat pe nedrept de ITF.

Sârbul s-a impus în două seturi, scor 6-2, 6-3, în fața lui Mikhail Kukushkin, anunțându-se ca revelația anului 2015 și că este posibil să producă surpriza la Australian Open.

Sârbul în vârstă de 28 de ani, suspendat în mod nedrept, de ITF, în iulie 2013, pentru un an de zile, a reușit o revenire spectaculoasă în circuitul ATP. În doar două luni, a reușit să ajungă pe locul 170 în lume, pornind practic de la zero.

Suspendat în 2013, pentru că a reuzat să dea o probă de sânge la un test doping, a revenit în circuitul ATP în 21 iulie 2014, la turneul de tenis de la Gstaad. În nici două luni de zile, sârbul a jucat șase turnee dintre care unul ATP 250, și cinci challenger, și de la doar 20 de puncte a ajuns la 304 și de luni va fi pe locul 170 în lume.

Sârbul a ajuns pe tabloul principal al turneului elvețian grație unui wild card. Troicki a ajuns până sferturi de finală și bifa primele 45 puncte ATP în 2014.

După care, la o săptămână distanță, juca semifinala turneului challenger de la Cortina, Italia, unde a obținut alte 38 de puncte.

La turneul ATP Challenger de la San Marino, câștigat de românul Adrian Ungur, sârbul s-a oprit în sferturi de finală, adjudecându-și 18 puncte.

Pe 28 august, Viktor Troicki a reușit  să câștige primul trofeu pe 2014, la turneul challenger din Como, Italia, unde a primit 83 de puncte.

La challengerul din Genova, sârbul a jucat sferturi de finală, primind 20 puncte ATP.

Iar azi, sârbul a cucerit al doilea său titlu pe 2014, trofeul turneului challenger de la Banja Luka, din Bosnia & Herzegovina. Victoria de azi, i-a adus alte 100 de puncte ATP, care-l vor urca de luni, pe locul 170 mondial. Loc ce-i permite să acceadă mai ușor pe tablourile turneelor challenger, în calificări la turneele ATP 250, 500 și chiar Masters.

Sârbul are mari șanse ca la finalul sezonului 2014, să acceadă în top 100 jucători la nivel mondial. Performanța reușită de Viktor Troicki, la vârsta de 28 de ani, după un an de suspendare, dovedește că atunci când îți dorești cu adevărat, poți!

În iulie 2013, Federația Internațională de Tenis a anunțat că l-a suspendat pe Viktor Troicki (locul 53 ATP), 18 luni din activitatea competițională, pe motivă că acesta ar fi încălcat regulamentul anti-doping, refuzând să dea o probă de sânge la turneul de la Monte Carlo. Sârbul a acordat doar mostra de urină și a renunțat să acorde sânge, motivând că în ziua respectivă se simte foarte rău. Troicki susține că unul dintre agenții de control anti-doping și-ar fi dat acordul în acest sens. Sârbul a făcut contestație la decizie și în noiembrie 2013, Tribunalul Sportiv a redus suspendarea la 12 luni.

Palmares Viktor Troicki:

– Locul 12 mondial realizat în 6 iunie 2011

– În 2010 a cucerit turneul ATP 250 de la Moscova

– 4 finale ATP jucate la simplu și pierdute: Washington (2008), Bangkok (2009), Moscova (2011), Sydney (2011)

– În 2010 a cucerit trofeul în proba de dublu masculin de la Bangkok, alături de Christopher Kas

– În 2010 a pierdut finala de dublu masculin de la Mosocva, jucată alături de Janko Tipsarevic.

– În 2015 a cucerit turneul ATP 250 de la Sydney

435 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*