Jamaicanul Usain Bolt şi-a luat revanșa în finala probei de 200 metri d ela CM de Atletism de la Daegu, după ce în proba regină de 100 m a fost descalificat pe motiv că a furat startul.
Bolt a câștigat cursa de 200 metri liber în doar 19 secunde și 40 sutimi, stabilind un nou record în acest sezon. Recordul mondial, a fost stabilit tot de Bolt, în 2009, cînd la Mondialele de la Berlin a alergat cursa în doar 19 secunde și 19 sutimi.
Medalia de argint i-a revenit americanului Walter Dix care a termiant cursa în 19 secunde și 70 sutimi, în timp ce medalia de bronz a fost câştigată de francezul Christophe Lemaitre, cu un timp de 19 secunde și 80 sutimi.
Rusoaica Anna Cicerova a cucerit aurul la înălțime iar campioana mondială, croata Blanka Vlasic a cucerit argintul. Medalia de bronz i-a revenit italiencei Antonietta Di Martino.
La 1.500 m masculin, o dublă kenyană: a câştigat Asbel Kiprop, în 3’35″69/100, urmat de Silas Kiplagat – 3’35″92/100, pe locul 3 situându-se americanul Matthew Centrowitz – 3’36″08/100.
Ştafeta feminină de 4×400 m s-a încheiat cu victoria firească a SUA, în 3’18″09/100, în faţa Jamaicăi – 3’18″71/100 şi Rusiei – 3’19″36/100.
Germanul Matthias De Zordo, a câștigat finala la suliță cu o aruncare de 86,27 m, pe locul secund s-a situat marele favorit, norvegianul Andreas Thorkildsen, campion olimpic şi mondial – 84,78 m, în timp ce cubanezul Guillermo Martinez (84,30 m) a obţinut medalia de bronz.
Singura șansă a delegației României de a cuceri o medalie la actuala ediție a mondialelor, o reprezintă Bianca Perie, care va evolua duminică în finala de aruncare a ciocanului.
0 comentarii | 263 vizualizari