Transferul anului în handbal. Cristina Neagu va juca la CSM București

loading...

Campioana Europei la handbal feminin, CSM București a reușit transferul anului. Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare de handbal a lumii, va juca la CSM București.

cristina neagu - euro 2014Cristina Neagu a semnat un contract valabil pe 2 ani cu CSM București.  Transferul Cristinei Neagu la CSM București face parte din strategia clubului de a dezvolta sportul de performanță, prin sportivi români de cea mai înaltă valoare profesională și umană.

“Sunt bucuroasă că mă întorc acasă, este prima oară când am șansa să joc la cel mai înalt nivel în orașul meu natal. Unul dintre visele mele este să câștig Liga Campionilor cu o echipă românească și cred cu tărie că am această șansă cu CSM București“, a spus Cristina Neagu, conform comunicatului.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat: “Bucureșteanca Cristina Neagu se întoarce acasă! Mă bucur foarte mult că a acceptat oferta CSM București, sunt fericită că putem să readucem în țară una din cele mai talentate sportive românce. Desigur, suntem mândri și când echipe de renume ale lumii se bat să aibă sportivi români în componență, dar știu și că nicio victorie nu este mai dulce decât atunci când lupți pentru țara ta, și, în cazul Cristinei Neagu, pentru orașul tău: București!”.

Născută la 26 august 1988, interul stânga al României și-a început cariera la Rulmentul Brașov (2006-2009), debutând la doar 18 ani în prima echipă. Un an mai târziu ea a fost convocată la naționala de senioare a României, și a făcut parte din echipa care a evoluat la Campionatul Mondial din Franța. Între 2009-2013, Cristina Neagu a jucat pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea, perioadă în care a obținut 4 medalii de aur în Liga Națională de Handbal Feminin. În 2014 ea a semnat cu Buducnost Podgorica (Muntenegru), cu care avea sa câștige Liga Campionilor EHF și să fie cea mai bună marcatoare a aceleiași competiții.

Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună jucătoare a lumii în 2014 și 2015 și cea mai bună handbalistă româncă în 2009, 2010, 2015 și 2016. Ea a obținut medalii de bronz cu naționala României la Campionatul European 2010 și Campionatul Mondial 2015.

283 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*