SuperCupa României la Handbal, decernată de eroul militar Laurențiu Șerban

loading...

Federația Română de Handbal are onoarea să anunțe că trofeele Supercupei României din acest an vor fi decernate de Căpitanul Laurențiu Șerban, erou al Armatei Române pe frontul de luptă din Afganistan. Laurențiu Șerban va înmâna cupele, atât la finala masculină, cât și la cea feminină, care vor avea loc în data de 19 august la Sala Polivalentă, în București. 

laurentiu serbanCăpitanul Laurențiu Șerban este erou al Armatei Române în teatrul de luptă din Afganistan, acolo unde, în anul 2006, în timpul unei operațiuni de patrulare, a călcat pe o mină anti-personal, încercând să-și salveze colegii dintr-un TAB atacat cu un dispozitiv exploziv.

Laurențiu Șerban este fost parașutist militar și unul dintre puținii absolvenți ai U.S. Army Ranger School. El a fost avansat la gradul de căpitan și decorat cu Emblema Onoarea Armatei Române cu Însemn de Război. În anul 2011 a fost numit Eroul Anului de către canalul TV Discovery România.

După amputarea piciorului, căpitanul Laurențiu Șerban și-a continuat activitatea în cadrul Armatei Române, mergând încă de două ori în Afganistan. În tot acest timp nu și-a abandonat pasiunile: zborul cu parapanta, escaladarea munților și motociclismul.

Federația Română de Handbal îl consideră pe Laurențiu Șerban un exemplu de onoare, devotament și credință, simbol al luptei duse până la capăt, valori fundamentale ale acestui sport.

Căpitanul Laurențiu Șerban a spus:Există deseori o similitudine între terenul de sport și război. Ai nevoie de o strategie, de un plan tactic, iar efortul fizic și mental este unul uriaș. Am fost plăcut surprins de inițiativa federației de handbal și abia aștept să vin la eveniment.

F.R.H. îi mulțumește lui Laurențiu Șerban pentru că a acceptat să decerneze trofeele Supercupei României și-i invită pe toți suporterii români să ia parte la acest eveniment.

Alexandru Dedu, președintele F.R.H. a declarat:Laurențiu Șerban este un exemplu de onoare, devotament și credință, care constituie totodată valori ale handbalului romanesc. Îi multumim pentru acceptul de a participa la acest eveniment și apreciem dăruirea sa.

Cum se pot achizitiona bilete

Finalele Supercupei României, ediția cu numărul 15, vor avea loc pe data de 19 august la Sala Polivalentă din București. Finala masculină dintre H.C.M. Minaur Baia Mare și Energia Târgu Jiu se va juca de la ora 17:00, iar de la ora 20:00 va începe finala feminină, dintre H.C.M. Baia Mare (deținatoarea trofeului) și C.S.M. București. Biletele se pot achizitiona online pe eventim.ro și din rețeaua magazinelor partenere. Ele costă între 10 și 30 lei în funcție de zonă, iar pentru familii se oferă pachete speciale. Începând de luni, ele se pot cumpăra și de la casele de bilete ale Sălii Polivalente din București.

laurentiu serban - basescu

920 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*