Steaua București a învins echipa portugheză Rio Ave în Europa League

loading...

Steaua București s-a impus joi seară, pe Național Arena, în Grupa J a Europa League, cu scorul de 2-1, în fața echipei portugheze Rio Ave.

steaua bucuresti - rio aveRaul Rusescu a fost omul meciului pentru steliști, reușind să marcheze ambele goluri ale partidei, în prima repriză.

Deși oaspeții au început mai bine jocul de pe Național Arena, Steaua a reușit să deschidă scorul în minutul 17 după ce  Latovlevici a centrat perfect în fața porții, iar Rusescu a trimis mingea în plasă cu capul.

Rusescu a reușit ”dubla” chiar înainte de pauză, în minutul 45, cu un șut de la circa 25 de metri, la are Cassio a plonjat tardiv.

Portughezii au reușit să marcheze prin venezueleanul Yonathan Del Valle în 48, cu un șut în vinclu de la distanță.

Deși a jucat slab, Steaua a obținut o victorie prețioasă, pe Național Arena, în fața a peste 12.000 de spectatori, care o duce pe primul loc în Grupa J a Europa League.

Următorul meci, Steaua îl va disputa în deplasare, pe 6 noiembrie, în Portugalia.

651 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*