Steaua a terminat la egalitate partida cu CS Universitatea Craiova

loading...

Campioana României la fotbal a plecat din Bănie cu doar un punct, remizând scor 0-0 în partida cu CS Universitatea Craiova din etapa a 19-a a Ligii I.

steaua - csu craiovaDerby-ul etapei a 19-a disputat pe Stadionul Extensiv din Craiova, s-a terminat la egalitate, fără a se marca însă și goluri. Steaua București a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida cu CSU Craiova.

După doar trei minute, Brandan a văzut primul cartonaş galben al partidei, iar la cinci minute de la startul reprizei secunde a fost avertizat pentru a doua oară şi trimis la vestiare.

Deși au avut superioritate numerică timp de 40 de minute, prin eliminarea lui Brandan, steliștii nu au știut să profite de acest lucru, însă au reclamat neacordare a două penalty-uri, unul în minutul 43, la un duel între Varela și Brandan, și al doilea în prelungiri, la un duel între Țucudean și Kay. Astfel că au irosit ocazii bune de gol prin Popa, Ţucudean Popa și Rusescu.

Meciul s-a terminat cu o avalanşă de ocazii la poarta lui Bălgrădean. Oltenii au tras de timp cum au putut mai bine şi au reuşit să obţină maximum dintr-un meci pe care, după raportul ocaziilor, l-ar fi putut pierde fără probleme.

Sorin Cârţu s-a declarat mulţumit de rezultatul obţinut de echipa sa în faţa Stelei: E un rezultat pozitiv avînd în vedere că am jucat în 10 oameni în repriza a doua. Şi în prima repriză am simţit că echipa nu a prins o formă deosebită. Singurul target al nostru era să scoatem măcar un punct. Nu am putut să pun în aplicare nimic în a doua repriză după eliminarea lui Brandan. Ne-am apărat destul de bine şi pînă la urmă rezultatul ne mulţumeşte. Steaua ne-a respectat, nu ştiu dacă a fost teamă sau frică. Poate mult mai mult decît la meciul din Cupă. A vrut să scoată maxim din acest meci. Noi ne aşteptam la situaţia asta, ca Prepeliţă şi Arlauskis reprimiţi. Formăm o echipă contra căreia e greu să joci, asta pentru că noi intrăm mereu pe teren cu gîndul la victorie.

În timp ce pentru Steaua este la al doilea joc consecutiv din retur fără victorie, CS Universitatea a ajuns la 13 partide consecutive fără înfrângere în campionat.

747 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*