Sorana Cîrstea va juca finala probei de dublu feminin de la Tianjin Open 2014

loading...

Sorana Cîrstea și slovena Andreja Klepac s-au calificat sâmbătă, în finala probei de dublu feminin din cadrul turneului de tenis WTA Tianjin Open 2014, competiție dotată cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari.

sorana-cirsteaDupă ce în sferturi de finală au eliminat principala pereche favorită în turneul de dublu, formată din celebra Martina Hinghis, Sorana Cîrstea și Andreja Klepac vor juca finala la Tianjin.

Perechea româno-slovacă s-a impus sâmbătă în semifinale, în două seturi, scor 6-4, 6-4, în fața perechii formate din Alison Riske și Ajla Tomljanovic, favoritele numărul trei ale competiției.

Sorana Cîrstea și Andreja Klepac și-au asigurat calificarea în finala de dublu de la Tianjin, după o oră și 12 minute de joc.

În finală, Cîrstea și Klepac vor juca cu perechea formată din Alla Kudryavtseva și Anastasia Rodionova, favoritele numărul doi ale turneului de dublu.

Calificarea în finala de dublu feminin le asigură româncei și slovenei un cec în valoare de 6400 de dolari și 180 puncte WTA. Dacă duminică vor cuceri trofeul, cele două vor pleca acasă cu 12.300 de dolari și 280 puncte WTA.

Vineri, Sorana Cîrstea a fost eliminată în sferturile de finală ale probei de simplu feminin de la Tianjin, de către chinezoaica Saisai Zheng, aflată pe locul 112 WTA.

695 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*