Simona Halep explică eșecul de la US Open 2014

loading...

Simona Halep a declarat vineri seară, după înfrângerea suferită la US Open, în fața croatei venite din calificări,  că nu este robot să câștige de fiecare dată și că nu se va lăsa demoralizată de acest eşec.

halep simona us open 2014Simona Halep, încă numărul doi mondial în tenisul feminin nu a părut prea afectată de bătaia încasată de la o jucătoare venită din calificări. Românca și-a motivat eșecul prin faptul că a prins o zi mai proastă, că nu este robot și că adversara ei a jucat mai bine.

Nu ştiu cine s-a aşteptat şi nu s-a aşteptat, poate mulţi oameni s-au aşteptat să câştig acest turneu, dar nu sunt robot, sunt un om normal. Multe jucătoare pot să mă bată pentru că şi ele muncesc zilnic, aşa că nu mi-am pierdut îmcrederea în mine, am avut rezultate bune anul acesta, am încredere să merg mai departe şi totuşi să nu uit că sunt numărul doi mondial şi că am ajuns aici prin muncă. Am încredere în mine şi acest meci nu mă va demoraliza, dar o să învăţ din el mai multe lucruri. Eu nu obişnuiesc să merg să mă uit la meciuri, pentru că este obositor pentru un jucător să stea să se uite la alte meciuri, dar am discutat înainte de meci, eu o ştiam pe adversara mea cum joacă, este puternică, loveşte mingea din toate direcţiile, a avut încredere astăzi, i-a mers jocul mai ales după ce a revenit de la 5-2, a jucat foarte bine şi a meritat să câştige. Astăzi a fost mai bună ca mine. Mi-am pierdut şi buna dispoziţie, deoarece când pierzi un set de la 5-2 iţi pierzi un pic de încredere. Am încercat tot ce am putut”, a spus Halep la conferința de presă de la US Open.

În timp ce Simona Halep anunță că își ia o pauză de o lună de zile și că va evolua abia la Mastersul de la Beijing, adversara sa, jubilează și își face planuri mari la US Open.

Am făcut un meci grozav. Simona este o jucătoare mare. Este uimitor. Sunt de prea multă vreme în circuit, ştiam ce trebuie să fac. Simona e o jucătoare uimitoare, o spun din nou, dar nici eu nu sunt rea. Sunt o adversară dificilă pentru oricine, dacă îmi pot face jocul. Astăzi am putut să-mi păstrez concentrarea, să joc agresiv şi să-mi caut loviturile. Sunt mândră de mine. Au fost multe lucruri nefericite care s-au întâmplat în aceşti ani (n.r. în urmă cu 17 ani Lucic a ajuns în turul 3 la US Open). Mă simt ca şi cum aş fi câştigat deja un turneu de Mare Şlem”, a spus Mirjana Lucic-Baroni la microfonul EuroSport.

Vineri seară, Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă în turul trei la US Open, în două seturi scor 6-7(4-7), 2-6, de Mirjana Lucic-Baroni, jucătoare în vârstă de 32 de ani, venită din calificări și aflată în prezent pe locul 121 mondial.

680 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*