Breaking news

Simona Halep este de azi pe locul 10 în ierarhia mondială

loading...

Simona Halep este de azi în top zece jucătoare la nivel mondial, fiind cea mai bună clasare din carieră a româncei și totodată cea mai bine clasată sportivă din România în clasamentul WTA.

simona halep - wta 2014Grație sfertului de finală jucat la Australian Open și a punctelor câștigate la primul turneu de Grand Slam al anului 2014, Simona Halep a urcat de azi pe locul 10 WTA.

Românca are un total de 3760 puncte, fiind la doar 270 puncte de locul 9.

Dacă va câștiga turneul premier de la Paris, unde este cap de serie numărul 5, Simona Halep ar putea urca de lunea viitoare până pe locul opt.

Sorana Cîrstea a coborând două locuri în ierarhia mondială, fiind acum pe 23 cu un total de 2020 puncte.

În schimb, Monica Niculescu, pentru că a jucat tur trei la Australian Open, a urcat zece locuri în ierarhia mondială, până pe poziția 54, cu un total de 1080 puncte.

Alexandra Cadanțu a coborât trei locuri până pe 63, cu un total de 972 de puncte.

Irina Begu s-a prăbușit 20 de locuri în clasamentul WTA până pe poziția 147, cu un total de 438 puncte.

Alexandra Dulgheru a reușit să urce șase locuri în ierarhia mondială, până pe poziția 163, având un total de 412 puncte WTA.

Pe primul loc în ierarhia mondială WTA se menține Serena Williams cu 13.000 de puncte.

Victoria Azarenka, chiar dacă a pierdut în sferturi la Australian Open, bielorusa staționează pe locul doi cu 6581 de puncte, însă este la un pas de a fi detronată de chinezoaica Na Li, proaspăt câștigătoare a turnului de la Melbourne, acumulând un total de 6570 puncte.

Maria Sharapova a căzut până pe locul 5, în timp ce slovaca Dominika Cibulkova, finalistă la Australian Open a urca de pe locul 24 până pe poziția 13, având un total de 3056 puncte.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata