Simona Halep este de azi, a doua jucătoare de tenis a lumii

loading...

Simona Halep a urcat azi, în mod oficial pe locul doi în lume, în clasamentul WTA de tenis feminin, aceasta fiind cea mai bună clasare din carieră a tinerei din Constanța, dar și cea mai bună clasare a unei românce în tenisul mondial.

simona halep - wtaSimona Halep mai scrie încă o pagină în istoria tenisului feminin mondial și românesc, urcând încă o treaptă în ierarhia WTA. Românca, în vârstă de doar 22 ani, a urcat de azi pe locul doi în lume, bifând astfel cea mai bună clasare din întreaga ei carieră în tenis.

Însă pentru a putea deveni liderul mondial și să o detroneze pe Serena Williams, Simona mai are de recuperat 2.365 de puncte, care reprezintă diferența de punctaj dintre ea și americancă.

„De când am câștigat turneul de la București am rămas în țară și m-am antrenat în fiecare zi. Mă simt extraordinar să fiu numărul doi mondial, pentru că e mereu plăcut să fi în top trei. Mulțumesc tuturor fanilor pentru susținere„, afirmă Halep în clipul distribuit pe pagina sa oficială de Facebook.

Simona ar putea urca pe locul unu mondial, chiar luna viitoare, dacă în această săptămână va câștiga turneul de tenis de la Cincinnati, săptămâna viitoare își va apăra cele 470 de puncte cuerite în 2013 la New Haven și dacă va câștiga US Open în septembrie. Iar Serena Williams să fie eliminată la Cincinnati pin turul doi și la US Open la fel.

Simona Halep a început anul 2014 pe locul 11 în ierarhia mondială, pe 27 ianuarie urca pe locul 10, pe 17 februarie a acces pe locul 9, iar pe 24 februarie egala cea mai bună clasare a unei românce în ierarhia feminină (WTA), locul 7 ocupat de Irina Spîrlea pe 13 octombrie 1997. Pe 17 martie, Halep urca pe locul 5, pe 19 mai devenea numărul 4 mondial, iar din 9 iunie a fost numărul 3 WTA.

Ascensiunea lui Halep a început în mai 2013, după eliminarea sa din primul tur al competiției Mutua Madrid Open, când românca ocupa doar locul 64 în lume și nu câștigase niciun titlu WTA, deși jucase trei finale.

În prezent, Simona Halep și-a trecut în cont opt titluri WTA (Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia — 2013, Doha, București — 2014). Anul acesta a jucat sfert de finală la Australian Open, finală la Madrid și Roland Garros, și semifinală la Wimbledon.

În timp ce Simona Halep urcă tot mai sus, Sorana Cîrstea se prăbușește efectiv în clasamentul mondial. De azi, Sorana Cîrstea se află pe locul 80 în lume, după a coborât 44 de locuri, întrucât a fost eliminată în primul tur la turneul de la Montreal.

Monica Niculescu a urcat trei locuri și se află pe 61, Irina Begu a urcat și ea o treaptă și se găsește pe 62, iar Alexandra Dulgheru a pierdut trei locuri, fiind acum pe 94.

608 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*