Breaking news

Simona Halep, calificare uriaşă în finala de la Australian Open, pentru prima dată în istorie

loading...

Simona Halep a reuşit o calificare istorică în finala de la Antipozi. După un meci dramatic disputat cu Angelique Kerber, românca va juca finala cu daneza Caroline Wozniacki.

Simona Halep, numărul unu mondial, este la un pas de a câştiga primul turneu de Grand Slam din carieră. Halep a început în forţă semifinala cu Kerber reuşind să conducă cu 5-0. Apoi a fost rândul nemţoaicei să îşi ridice nivelul de joc pe un fond de relaxare a lui Halep. Însă românca a reuşit să câştige primul set cu 6-3 după doar 25 de minute de joc.

În setul doi Halep a condus mai tot timpul şi cu 3-1 ratând la acest scor o minge de 4-1 pe propriul serviciu şi mai apoi la 4-2 a ratat două mingi de 5-3. Inevitabilul s-a produs în cele din urmă, şi românca a peirdut setul doi cu 4-6.

Setul trei a fost unul cu adevărat dramatic. A pierdut serviciul în debut, a făcut re-break,  a făcut apoi un nou break la 4-3 şi a ratat două mingi de meci la 5-4. În cele din urmă, Halep a reuşit să fructifice a patra minge de meci obţinută pe serviciul adversarei, la scorul de 8-7.

Astfel că după două ore şi 20 de minute de joc, Halep s-a impus cu 6-3, 4-6, 9-7 şi va juca în premieră finala de la Australian Open unde o va întâlni pe Caroline Wozniacki.

Este cea de-a treia finală de Grand Slam din carieră pe care o joacă Simona Halep. Primele două le-a pierdut la Roland Garros. Dacă sâmbătă o învinge pe daneză, Halep câştigă pentru prima dată în carieră un Grand Slam şi rămâne lider mondial.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata