Rusia a fost suspendată de la Jocurile Olimpice de iarnă din 2018 din cauza dopajului!

loading...

Pentru prima dată în istorie, CIO a decis să suspende Rusia de la Jocurile Olimpice de iarnă din cauza dopajului instituţionalizat. Preşedintele Comitetului Olimpic din Rusia a anunţat că va contesta decizia la TAS.

rusia olimpiada iarnaLa aproape 17 luni de la dezvăluirile din iulie 2016 ale raportului McLaren despre dopajul de stat în sportul din Rusia între 2011 și 2015, cu implicarea Moscovei și a serviciilor secrete (FSB), CIO a hotărât deci să-și asume responsabilitățile și să sancționeze Rusia.

Această decizie este o premieră în istoria Jocurilor Olimpice de iarnă și vine într-o perioadă în care Rusia este acuzată că a introdus un sistem de dopaj instituționalizat între 2011 și 2015, mai ales la JO 2014 pe care le-a organizat la Soci.

În concluziile sale, CIO a decis excluderea pe viață a vicepremierului rus responsabil cu Sportul, Vitali Mutko. Omul forte al sportului din Rusia de aproape un deceniu, Mutko este acuzat că a fost unul dintre stâlpii sistemului de dopaj.

Unii dintre sportivii săi vor fi autorizați să participe la competiția organizată la PyeongChang (Coreea de Sud) între 9 și 25 februarie, sub drapelul olimpic și în condiții stricte.

Rusia ”nu-i va împiedica” pe sportivii săi care vor să participe la JO 2018 sub steagul olimpic, a anunțat miercuri președintele rus Vladimir Putin după decizia Comitetului Internațional Olimpic (CIO) de suspendare a Rusiei.

”Fără cea mai mică îndoială, noi nu vom opune niciun un blocaj, nu-i vom împiedica pe sportivii noștri să ia parte” la Jocurile Olimpice de la PyeongChang, între 9 și 25 februarie, a declarat Putin, citat de agențiile ruse de presă, la o întâlnire cu muncitorii de la o uzină din Nijnîi Novgorod (Volga).

Președintele Comitetului Olimpic Rus, Aleksandr Jukov, suspendat marți de Comitetul Executiv al CIO din funcția sa de membru al Comitetului Olimpic Internațional, a declarat că sportivii ruși vor face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva suspendării participării Rusiei la Jocurile Olimpice de iarnă din 2018.

98 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*