Roxana Borha și Elena Meroniac, argint la kaiac 2-500 m, la Jocurile Europene de la Baku

loading...

România a cucerit marți, prima medalie la Jocurile Europene de la Baku. Medalia de argint a fost câștigată de Roxana Borha și Elena Meroniac în proba de kaiac dublu pe distanța de 500 de metri.

baku 2015Roxana Borha și Elena Meroniac au spart gheața la Baku pentru România.

Campioane europene pe 1.000 m și vicecampioane europene la 500 m, româncele au fost cronometrate cu timpul de 1 min 50 sec 925/1000.

Aurul a fost cucerit de Serbia: Milica Starovic, Dalma Ruzicic Benedek – 1 min 49 sec 904/1000.

În timp ce pe locul al treilea a sosit Ungaria: Anna Karasz, Ninetta Vad – 1 min 51 sec 174/1000.

Tot marți, în finala la K4 masculin — 1.000 m, România (Daniel Burciu, Constantin Mironescu, Petruș Gavrilă, Valentin Cameneschi) s-a clasat pe ultimul loc, 9, cu timpul de 3 min 12 sec 615/1000. Aurul a fost câștigat de Ungaria (3:07.063), argintul a revenit Rusiei (3:08.034), iar bronzul a fost adjudecat de Belarus (3:08.827).

România mai are o reprezentantă marți, la K1 feminin pe 5.000 m (Florentina Caminescu), urmând să concureze în finala de la ora 14,30 (la București).

Jocurile Europene de la Baku sunt transmise în direct în România de Digi Sport.

 

514 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*