Breaking news

România, zdrobită de Rusia în semifinalele Europeanului de Handbal din Franţa

loading...

România a pierdut categoric partida cu Rusia din semifinala europeană de la Paris. Tricolorele nu au reuşit să ţină piept rusoaicelor şi se vor lupta sâmbătă pentru medalia de bronz.

Româncele au început fabulos semifinala cu Rusia dar au încheiat-o dezastruos. S-a simţit din plin lipsa Cristinei Neagu, accidentată grav în partida cu Ungaria.

Debutul reprizei a doua a fost nefast pentru tricolore. Au încasat rapid trei goluri şi Rusia s-a distanţat în premieră la 4 goluri de România.

Tricolorele au marcat primul gol în repriza a doua abia după 8 minute de joc. În minutul 48, Rusia s-a distanţat la 5 goluri diferenţă şi jocul româncelor s-a prăbuşit.

Rusoaicele au început să înscrie pe bandă rulantă în timp ce româncele ratau din toate poziţiile. În mintul 52, Rusia avea un avantaj de opt goluri faţă de România. În minutul 54, România avea două jucătoare eliminate, astfel că Rusia a trecut prin apărarea tricoloră ca prin brânză.

În repriza a doua, România a reuşit să marcheze doar 7 goluri, în timp ce rusoaicele au înscris 12 goluri. Scor final, România – Rusia – 22-28.

România va juca sâmbătă, la Paris, finala mică a campionatului european de handbal feminin, cu învinsa din a doua semifinală jucată de Olanda cu Franţa.

În 2010, România a cucerit medalia de bronz la Campionatul Europen de Handbal Feminin disputat în Olanda, după ce au învins în finala mică echipa Danemarcei.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata