România, victorie istorică în fața Norvegiei. Tricolorele s-au impus în preliminariile Euro 2016

loading...

După o pauză de 15 ani, România a reușit o victorie istorică în fața Norvegiei, miercuri seara, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, într-un meci din preliminariile EURO 2016.

cristina neagu - euro 2014Tricolorele și-au luat revanșa în fața Norvegiei după înfrângerea din semifinalele Mondialului din 2015. Susținute frenetic din tribune de peste 7200 de spectatori, tricolorele au condus autoritar partida în fața nordicelor.

Cristina Neagu a arătat de ce este cea mai bună jucătoare a lumii cu cele 10 goluri, Paula Ungureanu a reușit parade de senzație (a apărat două aruncări de la 7 metri, iar Denisa Dedu a parat și ea două), însă întreaga echipă a făcut un meci remarcabil.

Norvegia a condus o singură dată, cu 2-1 (min. 4), iar în minutul 6 scorul era egal, 3-3. Tricolorele au reușit patru goluri la rând, 7-3 (10), și au luat jocul pe cont propriu. Oaspetele au marcat o dată, pentru 7-4 (12), dar au urmat șase goluri consecutive pentru România, care s-a desprins la un neverosimil 13-4 (22). Diferența maximă a fost de zece goluri, 16-6 (27), dar la pauză România conducea cu 16-9, după un final mai bun al echipei nordice, care a legat trei goluri la rând.

La reluare, Norvegia s-a apropiat la patru goluri, 18-14 (43), dar România și-a revenit repede și a refăcut diferența confortabilă, 22-15 (49). Norvegia a mai avut o serie de patru goluri, ajungând la 22-19 (56), dar jucătoarele noastre au gestionat impecabil finalul de joc, câștigând cu 25-20.

România, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial din 2015, a făcut un meci senzațional și și-a luat revanșa în fața scandinavelor după ce a pierdut de două ori în fața Norvegiei la turneul din decembrie, din Danemarca, 22-26 în grupă și 33-35, după prelungiri în semifinale.

România nu mai obținuse o victorie în fața Norvegiei, actuala campioană europeană, mondială și olimpică, din 2000. Pe 10 decembrie 2000, în Sala Polivalentă din București, România învingea Norvegia cu 26-22 și se califica în semifinalele Campionatului European găzduit de țara noastră.

Ambele echipe sunt practic calificate la turneul final al Campionatului European întrucât merg primele două din grupă.

În clasamentul Grupei preliminare 1, România ocupă primul loc, cu 6 puncte, urmată de Norvegia, 4 puncte, Belarus, 2 p, Lituania, 0 p.

Duminică, 13 martie, România și Norvegia se vor întâlni din nou, la Stavanger tot în preliminariile Euro 2016.

464 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*