Breaking news

România a fost învinsă de Germania la Mondialul de Handbal Feminin din Serbia

loading...

România a suferit marți, pria înfrângere la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din Serbia. Tricolorele au fost învinse de naționala Germaniei.

romania - germaniaRomânia a pierdut partida cu Germania de la Mondialul din Serbia. Nemțoaicele au condus meciul de la început și până la sfârșit, când s-au impus cu 26 la 23. Cea mai mare diferență de scor, de cinci goluri s-a înregistrat în minutul 43, când România era condusă cu 20 la 15.

Elevele lui Tadici nu și-au putut reveni, au continuat un meci slab și au pierdut partida. Cele șase ratări de la 7 metri, ale tricolorelor, l-au scos din sărite pe antrenorul naționalei.

“Din punct de vedere tactic, ceea ce ne-am propus am jucat doar în partea a doua a fiecărei reprize. Am avut începuturile de repriza foarte slabe. Nemțoaicele, dacă le inviți la șut nu stau pe gânduri și au nimerit. Asta e situația când ratezi situații de contraatac. Să ratezi 6 aruncări de la 7 metri e totuși prea mult, pe 4 dintre ele am primit imediat gol pe faza a doua. Să dai cu așa nonșalanță în bară… probabil emoțiile, frica de rezultat. Nici eu nu găsesc explicații. Asta este, am pierdut, dar încă nu s-a întâmplat nimic. Trebuie să ne refacem până poimâine. Între Germania, Ungaria și noi e un echilibru, suntem și noi pe acolo… Rezultatul depinde de ziua jocului, de luciditate, depinde să fructifici situațiile care ți se ivesc, situațiile clare. Pot să mai și greșească, dar când greșesti în mod repetat e greu să emiți pretenții”, a spus Gheorghe Tadici la Dolce Sport, la final de meci.

Eșecul cu Germania vine după victoriile facile cu Tunisia și Australia. Joi, România va juca cu Ungaria, iar vineri cu Cehia. Primele patru echipe din fiecare grupă se califică în etapa următoare a Campionatului Mondial de Handbal din Serbia.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata