Breaking news

România conduce Elveţia cu 2-0 în Fed Cup graţie victoriilor reuşite de Halep şi Begu

loading...

România conduce Elveţia, scor 2-0, după prima zi a barajului de accedere în Grupa Mondială Fed Cup. Halep şi Begu au adus primele două victorii în tabăra tricolorelor.

Simona Halep a adus primul punct României, după 6-3, 1-6, 6-1, în faţa jucătoarei Viktorijei Golubic.

“Ce pot să zic, a fost foarte dificil. A fost de trei ori mai greu decât în finala de la Melbourne! Am avut nişte emoţii… nu pot să le descriu! A fost un moment deosebit la ceremonie. Mulţumesc, Cluj! Mulţumesc tuturor! Niciodată nu trăim astfel de clipe. Vă mulţumesc că am reuşit să câştig astăzi datorită vouă!“, a spus Simona Halep, imediat după încheierea meciului.

Irina Begu a avut o evoluţie foarte bună în al doilea meci al zilei, reuşind să se impună în două seturi, scor 6-4, 6-1, în faţa elveciencei Timea Bacsinszky.

Partidele acestea sunt foarte speciale, dar în același timp sunt și foarte grele, pentru că încerci să îți ajuți echipa și probabil de aceea a și fost un început mai dificil. Cred că s-a vorbit foarte mult pe tema aceasta și sincer este o diferență de patru locuri între noi. Eu nu am stat să mă gândesc prea mult la lucrurile aceatea. Căpitanul nejucător decide cine joacă și eu cred că Sorana a înțeles decizia aceasta, din punct de vedere tactic. Noi sperăm să câștigăm mâine. Simona joacă primul meci și sperăm ca scorul să devină 3-0.”, a declarat Irina Begu, la finalul partidei.

Astfel, România conduce, confortabil, cu 2-0, după prima zi a întâlnirii din play-off-ul Grupei Mondiale a Fed Cup by BNP Paribas.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata