România, campioană europeană la junioare şi cadete, la tenis de masă

loading...

Aur pentru junioarele și cadetele lotului național de tenis de masă, în cadrul celei de-a 53-a ediţie a Campionatelor Europene de tenis de masă care au loc la Istanbul.

tb_240_253114_0802_tenis_de_masaEste pentru al doilea an consecutiv în care junioarele noastre reuşesc să câştige medaliile de aur, după titlul cucerit anul trecut, la Praga. Totodată, aceasta este a 101-a medalie din istorie pentru România la juniori şi al nouălea titlu european în proba feminină pe echipe.

În finala probei de junioare pe echipe, Camelia Poştoacă, Cristina Hîrîci, Andrada Vincze şi Roxana Istrate, antrenate de Elena Sebe, au învins principala favorită, Germania, cu scorul de 3-2.

În proba cadetelor, România a dispus în finală de Rusia, cu scorul de 3-0, punctele fiind reuşite de Bernadette Szocs şi Irina Ciobanu. Aceasta este a 72-a medalie cucerită de cadeţii români şi al optulea titlu european pe echipe.

La masculin, echipa de juniori a terminat pe locul 14, iar cea de cadeţi s-a clasat pe locul 10.

777 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*