România are de azi doi jucători în top 7 mondial. Horia Tecău a urcat pe 5 iar Florin Mergea pe 7

loading...

Performanță fantastică pentru tenisul masculin românesc. De azi, doi jucători români se află în top șapte mondial. Horia Tecău a urcat pe locul 5 iar Florin Mergea pe 7. Toate astea grație parcursului excelent al celor doi români la turneul de Grand Slam de la Wimbledon.

florin mergea si horia tecauHoria Tecău, rege la dublu la Wimbledon este de azi pe locul cinci mondial, grație celor 2000 de puncte primite la Londra. Românul revine astfel pe locul 5, pe care l-a mai deținut și în 28 august 2012. În prezent, Tecău are un total de 7130 de puncte la fel ca și partenerul său olandez, Jean Julien Rojer.

Câștigarea turneului de dublu de la Wimbledon i-a propulsat de azi pe Tecău și Rojer pe primul loc în clasamentul de dublu pe 2015, cu un total de 5050 de puncte ATP. Ceea ce le asigură participarea la Turneul Campionilor de la Londra din luna noiembrie.

Florin Mergea, semifinalist la Wimbledon alături de Rohan Bopanna, a urcat de azi opt locuri, până pe poziția șapte mondial, cea mai bună clasare a sa din carieră. Mergea are în prezent un total de 4870 de puncte ATP. În clasamentul pe 2015, Mergea și Bopanna au urcat până pe locul șase cu un total de 2735 de puncte ATP, ceea ce le dă mari speranțe că și ei vor merge în noiembrie la Turneul Campionilor.

În clasamentul de simplu masculin România nu stă prea grozav. Marius Copil a reușit să urce 7 locuri față de acum două săptămâni, fiind de azi pe 180, cu un total de 268 de puncte ATP.

Adrian Ungur a picat două locuri și este pe 199 cu mari șanse să iasă din top 200, întrucât are doar 245 de puncte iar săptămâna viitoare are de apărat 15 puncte.

Horia Tecău a iești din top 200. Românul a coborât 17 locuri până pe 2012, având acumulate doar 224 puncte.

Sergiu Ioan Bucur, în vârstă de 18 ani a reușit cea mai spectaculoasă urcare dintr jucătorii români, în clasamentul ATP, de 311 locuri, până pe 1596T.

Nicolae Frunză în vârstă de 17 ani a urcat 228 de locuri până pe poziția 1486T.

Mircea Jecan Alexandru a urcat de azi 171 de locuri până pe poziția 941.

338 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*