România a rămas fără antrenor. Pițurcă și-a reziliat contractul cu FRF și a semnat cu Al Ittihad

loading...

Victor Piţurcă și-a reziliat joi, contractul cu Federaţia Română de Fotbal și a semnat un contract pe doi ani cu clubul Al Ittihad din Arabia Saudită.

victor piturcaE oficial, Victor Pițurcă a părăsit naționala pentru a fi antrenorul echipei arabe Al Ittihad. Victor Piţurcă nu pleacă singur la arabi, ci împreună cu tot stafful de la națională.

Eugen Neagoe, Valeriu Răchită, Gabriel Boldici, Dan Apolzan, Martin Tudor (toţi antrenori secunzi), Marius Dima (preparator fizic), Pompiliu Popescu (medic), Roger Popovici, Ghiţă Păcuraru, Victor Hexan, Ovidiu Blendea, Bogdan Ionescu (toţi masori), Cornel Mateiaşi (magaziner), îl vor însoți pe Pițurcă în Arabia Saudită. Din partea clubului saudit, contractul a fost semnat de preşedintele Ibrahim al-Balawi.

FRF şi Victor Piţurcă au reziliat astăzi, 16 octombrie 2014, de comun acord, contractul privind postul de selecţioner al echipei naţionale a României, precum şi contractele celorlalţi membri ai stafului primei reprezentative“, se arată în comunicatul FRF.

Victor Piţurcă, în vârstă de 58 de ani, se afla în funcţia de selecţioner al României din 1 iulie 2011, el aflându-se la al treilea mandat la prima reprezentativă. În cele trei mandate de selecționer, Pițurcă a stat la cârma naționalei pentru 96 de partide. Acesta a înregistrat 53 de victorii, ultima cu Finlanda, scor 2-0, în preliminariile Campionatului European din 2016.

498 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*