România a bifat a doua înfrângere consecutivă la Mondialul de Handbal din Danemarca

loading...

Naționala de handbal feminin a României a dezamăgit crunt la Mondiale. Joi seară, tricolorele au fost învinse de Norvegia, scor 26-22. E a doua înfrângere consecutivă de la Mondiale, după cea de marți cu Spania.

romania handbalRomânia nu mai joacă nimic la Mondiale. După ce au defilat cu echipele de amatoare din Porto Rico și Kazakhstan, elevele antrenate de Tomas Ryde nu au mai fost în stare să joace în mod decent.

Marți au fost învinse de Spania cu 26-18, iar joi seară au încasat o înfrângere și de la Norvegia, scor 26-22.

În prima repriză, tricolorele s-au ținut aproape de nordice, însă echilibrul s-a rupt în repriza a doua, când în minutul 40 erau conduse și cu 8 goluri.

Româncele au încercat o revenire pe final de meci, au mai redus din diferență, iar în minutul 57 s-au apropiat la trei goluri, însă au greșit tactica după time out-ul luat de antrenor, au pierdut mingea și au mai primit un gol. Astfel că scorul final a fost 26-22 pentru Norvegia.

România joacă mâine cu Rusia, liderul Grupei D, și indiferent de rezultat, se califică în optimi de pe locul patru, unde va juca fie cu Franța fie cu Brazilia.

Însă după cele două eșecuri usturătoare cu Spania și Norvegia și unul anunțat cu Rusia, România are șanse minime să învingă Franța sau Brazilia în optimi de finală.

501 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*