Breaking news

Patricia Țig, victorie de senzație în turul doi la turneul de la Miami

loading...

Patricia Țig, venită din calificări, defilează la turneul WTA 1000 de puncte de la Miami. Românca a învins-o în turul doi, pe Kristina Mladenovic, scor 7-6(7-4), 6-2, după fix două ore de joc.

patricia tigDeși a fost condusă de franțuzoaică în primul set și cu 5-3, românca a revenit și s-a impus în tie-break cu 7-4.

În setul doi, Țig a prins aripi și a demolat-o pe Mladenovic reușind să încheie partida pe serviciul franțuzoaicei care a încheiat meciul cu dublă greșeală la cea de-a doua minge de meci a româncei.

Drept urmare, Patricia Țig bifeaă o victorie uriașă care o duce pentru prima dată în carieră în turul trei la Miami unde ar putea să joace cu legendara Venus Williams.

Patricia Țig și-a asigurat un cec de 41.350 dolari și 65 de puncte WTA, pentru accederea în turul trei la Miami. Grație celor 65 de puncte câștigate, Țig a urcat pe locul 85 mondial, cel mai bun din carieră.

Din păcate, Irina Begu a fost învinsă în turul doi de iberica Lara Arruabarrena, scor 6-3, 4-6, 3-6.

Tot vineri, Simona Halep și Sorana Cîrstea au reușit să se califice în turul trei la Miami, astfel că România are trei jucătoare în această fază a competiției de tenis.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata