O nouă eliminare bombă la US Open. Roger Federer, umilit în semifinale de Marin Cilic

loading...

Legendarul Roger Federer a fost eliminat sâmbătă seară, în mod surprinzător în semifinale la US Open, de croatul Marin Cilic, locul 16 ATP.

roger federer - marin cilic - us open 2014Finala masculină de la US open 2014 va fi jucată după foarte mulți ani, de doi tenismeni calificați în premieră într-o finală de Grand Slam.

După ce japonezul Kei Nishikori l-a eliminat pe Djokovic în prima semifinală, a venit rândul croatului Cilic să producă surpriza în cea de-a doua semifinală.

Elvețianul Roger Federer, al doilea favorit la US Open, a fost umilit efectiv, de croatul Marin Cilic.

Croatul a reușit să îl învingă pe Federer în trei seturi, scor 6-3, 6-4, 6-4, după o oră și 45 de minute de joc.

Era a șasea oară când cei doi jucători se întâlneau pe terenul de tenis și prima dată când croatul s-a impus în fața elvețianului.

„Am mai multă încredere în mine, am simțit mingea, totul a fost bine, și eu sunt bucuros că am jucat atât de bine azi”, a declarat Marin Cilic la final de partidă.

Astfel că pentru prima dată în carieră, croatul va juca o finală de Grand Slam, iar punctele câștigate pentru calificarea în ultimul act îl vor propulsa în top zece jucători la nivel mondial.

Va fi o finală deschisă în care oricare din cei doi jucători pot să câștige, întrucât niciunul nu era cotat să ajungă în finală.

605 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*