Norvegia a devenit campioană europeană la handbal feminin

loading...

Norvegia a câștigat titlul european la handbal feminin, după ce duminică seară la Budapesta, a învins Spania cu scorul de 28-25 (10-12), în finala Campionatului European din Ungaria și Croația – EURO 2014.

norvegia - campioana europeana handbal feminin 2014Norvegia este noua campioană europeană la handbal feminin, după ce s-a impus în fața Spaniei, pentru a doua oară, după finala din 2008.

Norvegiencele au transformat în aur, argintul obținut în urmă cu doi ani de zile, când au pierdut finala în fața echipei din Muntenegru.

Începutul finalei a fost echilibrat, scandinavele au condus până la scorul de 3-2, după care ibericele au întors apoi situația după cinci goluri consecutive, de la 3-2 (4), la 3-7 (7).

Spania, învinsă în grupele principale și de România, cu 22-20, a avut un avans maxim de cinci goluri pe tabelă, 10-5 (18), dar Norvegia s-a apropiat la două goluri la pauză, scor 12-10 pentru Spania.

Norvegia a egalat scorul la 12-12, în minutul 32, iar trei minute mai târziu a trecut în avantaj, scor 16-15.

Deși Spania s-a apropiat în minutul 55 la un singur gol, Norvegia a gestionat foarte bine ultimele minute, a mai marcat de două ori și și-a adjudecat medaliile de aur.

Spania a pierdut pentru a doua oară o finală de Campionat European, după ce tot Norvegia a învins-o în 2008 (Macedonia), cu 34-21.

Norvegiencele și-au trecut astfel în palmares al șaselea său titlu european. Cu excepția europeanului din 2000, găzduit de România, Norvegiencele au fost pe podium la toate edițiile Campionatului European de Handbal Feminin.

Norvegia, campioana olimpică en titre, învinsese Spania și în faza grupelor principale, cu scorul de 29-26.

În finala mică, Suedia a dispus de Muntenegru cu scorul de 25-23 (11-12). România s-a clasat pe locul 9 în clasamentul final, după ce a ocupat poziția a cincea în grupa principală.

552 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*