Breaking news

Nicolo Turchetti câştigat cea de a III-a ediţie a Chitila Open Tennis

loading...

Italianul Nicolo Turchetti a câştigat cea de a III-a ediţie a Chitila Open Tennis, după ce l-a învins în finală, cu scorul de 3-6, 6-2, 6-4, pe Vlad Andrei Dancu.

În primul rând felicitări adversarului meu pentru cum a jucat în acest turneu. Apoi felicitări organizatorilor şi sponsorilor. Totul a fost perfect. A fost prima mea finală câştigată şi sper că voi continua tot aşa. Mulţumesc tuturor!”, a declarat Turchetti.

“Vreau să mulţumesc sponsorilor, celor care au făcut posibil acest turneu, organizarea a fost foarte bună. Mă bucur că am participat şi anul acesta şi sper ca la anul să obţin un rezultat şi mai bun”, a spus Dancu.

“Mă bucur că am reuşit să organizăm şi această ediţie a Chitila Open Tennis şi mulţumesc sponsorilor care ne-au fost alături, în mod principal celui principal, societatea Rădăcini. A fost un turneu de succes, o competiţie frumoasă, cu multe jocuri de calitate. Ne bucurăm că am venit să evolueze jucători din multe ţări şi am avut români printre câştigători. Ne urmărim obiectivul de fi implicaţi în acţiunile locale, a tot ceea ce înseamnă activităţile sportive, încurajarea tinerilor spre mişcare. În Chitila, vrem ca sportul să fie un stil de viaţă. Am decis să devenim parte a acestui circuit important de tenis tocmai pentru a încuraja cât mai multă lume, mai ales tinerii să se îndrepte către sport. Îmi exprim dorinţa şi speranţa să ne întîlnim din nou aici şi la anul pentru ca iubitorii tenisului să aibă parte de un real specatacol, iar copiii să aibă ce să înveţe”, a declarat primarul oraşului Chitila, Emilian Oprea.

Perechea Vasile Antonescu/ Mircea Alexandru Jecan a câştigat cea de-a III-a ediție a Chitila Open Tennis, după ce a învins în finală, cu scorul de 4-6, 6-3 [10-8], dublul Andrei Ştefan Apostol/ Nicolae Frunză.

Clubul Sportiv Chitila, în parteneriat cu Primăria Chitila și Fundația PRO Chitila, în colaborare cu Federația Română de Tenis a organizat cea de-a III-a ediție a turneului internațional din cadrul Circuitului Pro al ITF Men’s Pro Circuit Tournament, Chitila Open Tennis. Este pentru al doilea an consecutiv când turneul este dotat cu premii totale de 15.000 de dolari (în 2016 premiile au avut valoarea de 10.000 de dolari).

Sponsorul principal al celei de a treia ediţii a Chitila Open Tennis a fost Rădăcini.

Pe lista de sponsori s-a mai aflat:  Acvatot, Veolia, Rebu, Iridex, Alex Transport, Dorna, Bucovina, Casa Vânătorească şi Autoklass.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata