Breaking news

Mihaela Buzărnescu şi Irina Bara, victoria carierei la Roland Garros. S-au calificat în sferturi la dublu!

loading...

Mihaela Buzărnescu şi Irina Bara s-au calificat luni, pentru prima dată în carieră, în sferturile de finală ale Roland Garros, în proba de dublu feminin.

La o zi după ce a fost eliminată în optimi la simplu, Mihaela Buzărnescu reuşeşte să acceadă în sferturi la dublu laături de Irina Bara.

Româncele s-au impus luni, în optimi, în faţa perechii formate din Jennifer Brady şi Vania King, în două seturi, scor 6-4, 6-3.

În sferturi de finală, Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu vor juca cu perechea formată din Hao-Ching Chan şi Zhaoxuan Yang.

Calificarea în sferturi le asigură româncelor un cec în valoare de 76.000 de euro şi câte 430 de puncte WTA.

Graţie celor 430 de puncte WTA, Mihaela Buzărnescu urcă pe locul 40 mondial în clasamentul de dublu feminin iar Irina Bara pătrunde în top 100 mondial, până pe locul 70.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata