Marius Copil, victorie uriașă la Dubai. S-a calificat pe tabloul principal și e la un pas de Top 100 mondial

loading...

Marius Copil a reușit luni, o victorie de senzație în ultimul tur al calificărilor pe tabloul principal de simplu masculin al turneului ATP 500 de la Dubai, învingându-l pe italianul Andreas Seppi. Grație acestei victorii, românul a a urcat pe locul 119 mondial, cea mai bună poziție din carieră.

marius copilMarius Copil l-a învins luni, pe Andreas Seppi, locul 73 mondial și al doilea favorit al calificărilor la Dubai, în două seturi, scor 7-5, 7-6(7-2).

Românul s-a impus în fața italianului, după o oră și 34 de minute de joc și a reușit în premieră calificarea pe tabloul principal al turneului ATP 500 de la Dubai, competiție dotată cu premii în valoare totală de 2,617,160 dolari.

Grație acestei victorii, Marius Copil a urcat pe locul 119 mondial, în ierarhia de simplu masculin a ATP, cea mai bună clasare a românului din carieră. Un rezultat bun la Dubai, pe tabloul principal, îl poate propulsa de luni, pe Copil, pentru prima dată, în Top 100 mondial.

În primul tur la Dubai, Marius Copil va juca cu neamțul Jan-Lennard STRUFF, aflat pe locul 59 mondial.

576 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*