Marius Copil, victorie fabuloasă în primul tur la Australian Open 2015

loading...

Marius Copil s-a calificat marți, în turul doi al probei de simplu masculin de la Australian Open, după ce l-a eliminat în runda inaugurală pe ibericul Pablo Andujar, în trei seturi.

marius copil - australian open 2015Marius Copil, locul 194 mondial și venit din calificări, a debutat cu o super victorie pe tabloul principal de la Australian Open. Românul a dominat copios partida cu Pablo Andujar, a dat 18 ași și și-a adjudecat victoria în trei seturi, scor 6-2, 6-2, 75, după fix două ore de joc.

Marius Copil a servit primul în partida cu ibericul Pablo Andujar, românul a reușit să își câștige game-ul după 12 minute de joc, abia cu cea de-a șasea mingea. În cele 12 minute de joc, românul a făcut de toate, a dat ace, a ratat cinci mingi de game și i-a anulat adversarului trei mingi de break.

Scăpat de tensiunea primului serviciu, Marius Copil a jucat mai relaxat și a reușit să facă break preluând conducerea cu 2-0. Și mai apoi a făcut 3-0 pe al doilea serviciu al său. La 3-0, Copil a ratat o minge de al doilea break prin care putea face 4-0. Dar și-a luat revanșa la 4-1, când a reușit al doilea break, distanțându-se la 5-1. Scor la care a ratat o minge de set și ibericul a făcut re-break. Și după 43 de minute de joc, românul a închis primul set pe serviciul lui Pablo Andujar, scor 6-2.

Marius Copil a servit primul și în setul doi și de astă dată și-a câștigat game-ul mult mai rapid și mai lejer. Și după ce la scorul de 1-0 a ratat o minge de break, românul a bifat cel de-al treilea break al meciului la scorul de 2-1. Și la fel ca în primul set, Marius Copil a închis și setul doi, tot pe serviciul ibericului, tot cu scorul de 6-2.

Românul a servit primul și în setul trei, și de astă dată și-a câștigat rapid și la zero, game-ul. La scorul de 3-2, Copil a bifat un nou break cu care s-a distanțat la 4-2.  Însă la scorul de 5-3, Marius Copil a servit pentru meci dar din păcate și-a pierdut serviciul și l-a readus în set pe iberic care a reușit apoi egalarea la 5-5. În cele din urmă a reușit să închidă setul și meciul tot pe serviciul adversarului, prin re-break la scorul de 6-5.

Marius Copil a jucat curat, calm, iar arma de bază a fost serviciul care l-a scos din încurcătură încă de la primul serviciu. Este o victorie importantă pentru Copil, în fața unui jucător aflat pe locul 43 în lume.

În turul doi, Marius Copil va juca cu elvețianul Stan Wawrinka, al patrulea favorit la Australian Open și deținătorul trofeului în 2014.

Calificarea în premieră în turul doi la Australian Open îi asigură lui Marius Copil un cec în valoare de 60.000 de dolari și 45 puncte ATP.

408 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*