Marius Copil, prima victorie a unui român în tenis în 2015

loading...

Marius Copil a debutat sâmbătă, în noul an, cu o victorie în turneul de calificare al ATP Brisbane 2015, din Australia. Este prima victorie a unui român în tenisul mondial din acest an.

marius copilMarius Copil, locul 172 mondial, s-a impus sâmbătă, în trei seturi, în fața italianului Andrea Arnaboldi, locul 181 ATP.

Românul a pierdut primul set cu 1-6, dar a revenit spectaculos în meci și a câștigat următoarele două seturi cu scorul de 6-3, 6-2.

Marius Copil și-a asigurat accederea în turul doi al turneului de calificare de la Brisbane, după o oră și 30 de minute de joc cu italianul.

Duminică, românul va juca cu  americanul Tim Smyczek, al cincilea favorit al calificărilor și locul 115 mondial.

În 2014, Marius Copil a ajuns până în sferturile de finală ale turneului ATP de la Brisbane, unde a fost învins de australianul Lleyton Hewitt.

Principalul favorit al turneului de la Brisbane este elvețianul Roger Federer, locul doi mondial.

În turneul de dublu masculin de la Brisbane, perechea formată din Horia Tecău și Jean Julien Rojer este cap de serie numărul unu.

494 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*