Marius Copil, calificat pentru prima dată în istorie pe tabloul principal de la Wimbldeon

loading...

Marius Copil a reușit să se califice vineri seară, pentru prima dată în carieră, pe tabloul principal de simplu masculin al turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Tot azi, pe tabloul principal al turneului londonez a acces și, moldoveanul Radu Albot.

marius copil - wimbledon 2014Marius Copil a reușit vineri, o victorie uriașă pentru tenisul românesc cât și pentru cariera sa. A acces în premieră pe tabloul principal de la Wimbledon.

În ultimul tur al calificărilor, Marius Copil l-a învins în trei seturi, scor 7-5, 7-5, 6-4, după o oră și 53 de minute de joc, pe italianul Thomas Fabbiano, al optulea favorit al calificărilor.

În primul tur al calificărilor românul l-a eliminat pe Di Wu, scor 6-1, 6-2. Iar în turul doi l-a învins în două seturi pe Kenny De Schepper, scor 7-5, 6-4.

Este pentru a doua oară în carieră când Marius Copil accede pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, după ce în 2015 a reușit să se califice la Australian Open unde a ajuns până în turul doi fiind învins de elvețianul Stanislas Wavrinka.

Accederea în premieră pe tabloul principal de simplu masculin de la Wimbledon îi asigură lui Marius Copil un cec în valoare de 30,000 de lire și 35 puncte ATP.

Tot azi, moldoveanul Radu Albot a reușit să se califice pentru prima dată în carieră pe tabloul principal de la Wimbledon după ce în ultima rundă l-a învins pe Jozef Kovalik, scor 4-6, 7-6(7-0), 6-1, 6-3.

797 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*