Breaking news

Marin Condescu este noul manager al FC Universitatea Craiova

loading...

Adrian Mititelu l-a numit pe Marin Condescu, fostul președinte al Consiliului de Administrație al clubului de fotbal Pandurii Tg. Jiu, în funcția de manager general al FC Universitatea Craiova.

marin condescu - fc universitatea craiovaMarin Condescu va conduce clubul de fotbal din Bănie pentru cel puțin trei ani de zile timp în care va pune umărul la promovarea echipei Universitatea Craiova în primul eșalon fotbalistic”.

Adrian Mititelu se bucură de venirea în club a lui Marin Condescu și spune că situația oltenilor se va reglementa în viitorul apropiat.

Marin Condescu va ocupa funcția de manager, se ocupă deja de absolut toate problemele echipei. Va avea putere deplină să conducă echipa așa cum crede și cum consideră că este cel mai bine. Avem șanse la promovare și cred că vom reuși să facem asta. Dacă vom fi lăsați să jucăm pe ’Oblemenco’, vom spulbera orice adversar. Dacă nu, atunci vom juca la Severin acolo unde mai avem contract un an și jumătate sau la Sibiu sau în altă parte. Este nevoie de un Marin Condescu în club, mai ales că eu am obosit din cauza acestor lupte pe care le-am purtat în ultimul timp. Într-o zi eu voi avea foarte mulți bani și atunci vom fi cea mai bună echipă din România.”, a spus Mititelu la Digi Sport.

Obiectivul lui Marin Condescu este unul clar, promovarea, iar acesta speră că procesele avute de Adrian Mititelu vor aduce și beneficii financiare clubului alb-albastru. Noul administrator al Universității tocmai și-a anunțat demisia din funcție de la Pandurii.

“Eu voi fi numit manager general. Echipa e în insolvență, știți care este statutul ei. Da, am format echipa de tehnicieni, Emil Săndoi este antrenor principal și dăm drumul la treabă, că suntem în întârziere. O să ne antrenăm în cantonament în prima fază, după care vom analiza toate posibilitățile și vom găsi o soluție. Voi încerca să aduc jucători de la Pandurii aici, știți că atunci când mă implic, mă implic. Eu nu sper să ni-i facem adversari pe cei de la CS U. Suntem competitori în campionat, n-avem dușmani, n-avem prieteni”,a declarat Marin Condescu la Digi Sport.

Numirea în funcția de manager al FC Universitatea Craiova, vine la o săptămână de când Marin Condescu a demisionat din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al clubului Pandurii.

Condescu este cercetat în libertate pentru înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, delapidare în formă continuată, fals și uz de fals în formă continuată.

FC Universitatea ocupă locul 4 în Seria a II-a a ligii secunde de fotbal, cu 22 puncte, după 14 etape, devansată de CS Universitatea Craiova, 28 puncte, CSM Rm. Vâlcea, 25 p, și Gloria Bistrița cu 24 puncte.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata