Breaking news

Larisa Iordache și Flavius Koczi, dubli campioni naționali la gimnastică

loading...

Larisa Iordache și Flavius Koczi au câștigat duminică, în finalele pe aparate, câte două medalii de aur, fiecare, în cadrul Campionatelor Naționale de Gimnastică Artistică, disputate la București în Sala Polivalentă.

larisa iordache si flavius kocziUltima verificare oficială înainte de Mondialele din Belgia a fost la Naționalele de Gimnastică. Timp de două zile, cei mai buni gimnaști din România s-au bătut pentru medaliile puse în joc. După ce sâmbătă au avut loc finalele pe echipe și individual compus, duminică a fost ziua finalelor pe aparate. Titlurile naționale pe aparate fiind adjudecate de: Larisa Iordache (Dinamo) – paralele, barna, Sandra Izbasa (Steaua) – sol, Anamaria Ocolisan (Deva) – sarituri, in timp ce la baieti cele sase titluri au fost adjudecate de Flavius Koczi (Dinamo) – sol, sarituri, Ovidiu Buidoso (Steaua) – cal, Andrei Muntean (Dinamo) – inele, Marius Berbecar (Bistrita) – paralele si Vlad Cotuna (Lugoj) – bara.

În finala de la paralele, Larisa Iordache s-a clasat pe primul loc, cu 13,475 pct, chiar dacă a căzut de pe aparat. Pe locurile următoare au terminat Daniela Ciurusniuc (CSA Steaua), 13,275 pct, şi Andreea Iridon (CNS Cetate Deva), 13,225 pct.

Finala feminină de sărituri a avut două învingătoare, Anamaria Ocolişan şi Laura Jurca, ambele de la CNS Cetate Deva, care au primit fiecare 13,950 pct. Bronzul a fost obţinut de Dora Vulcan (CS Dinamo), 13,850 pct.

Dinamovistul Andrei Muntean a câştigat medalia de aur în finala de inele, cu 15,450 pct, fiind urmat de Cristian Băţagă (CSM LPS Bistriţa), 15,400 pct. Pe locul 3 s-au clasat doi concurenţi, Laurenţiu Nistor (CSM LPS Bistriţa), şi Vlad Cotună (CSM Lugoj), ambii cu 14,150 pct.

Stelistul Ovidiu Buidoso s-a impus clar la cal cu mânere, 14,600 pct, în timp ce medalia de argint i-a revenit lui Flavius Koczi (CS Dinamo), cu 14,200 pct, iar bronzul a intrat în posesia lui Cristian Băţagă, cu 13,500 pct.

Flavius Koczi, de la CS Dinamo, a reuşit o dublă, medalii de aur la sol şi sărituri, în primele finale pe aparate disputate duminică la Campionatele Naţionale de gimnastică din Sala Polivalentă din Capitală.

În finala de la sol, Koczi a prezentat un exerciţiu de mare dificultate şi a obţinut cea mai mare notă (15,600), deşi a depăşit de două ori covorul de concurs. Medalia de argint a intrat în posesia lui Cristian Băţagă, de la CSM LPS Bistriţa, cu 14,850 pct, iar bronzul i-a revenit dinamovistului Andrei V. Muntean, cu 14,550 pct.

Flavius Koczi s-a impus şi în finala de la sărituri, cu un total de 14,750 pct (14,900 +14,600). El a fost urmat de Marius Berbecar (CSM LPS Bistriţa), cu 14,725 pct, şi de Cristian Băţagă, 14,375 pct.

Finala pe echipe a fost câștigată de CS Dinamo, argintul de CSM LPS Bistriţa I, şi bronzul de CSM Lugoj.

Gimnastul Cristian Băţagă, de la CSM LPS Bistriţa, a câştigat în premieră titlul naţional la individual compus.

În timp ce Larisa Iordache a câștigat și titlul la individual compus feminin.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata