Breaking news

La 7 ani, Andreea Răducan câștiga prima medalie la gimnastică!

loading...

Multipla campioană națională, europeană, mondială și olimpică, Andreea Răducan, pășea la doar 4 anișori, pentru prima dată în sala de gimnastică a clubului sportiv din orașul natal, Bârlad.

raducan_221106_438Pentru că nu stătea o clipă locului, țopăia mai peste tot și debordând de energie, tatăl său, mare iubitor de sport s-a gândit că i-ar prinde bine să își consume energia într-un mod constructiv. Așa că a luat-o de mânuță și a dus-o în sala de sport a clubului sportiv Bârlad.

” La 4 ani am intrat în sala de gimnastică.  Am fost dusă de tata care era pasionat de sport. Mai tot timpul săream prin pat și rupeam arcurile.Tata s-a gândit că m-aș distra mult mai bine în sala de gimnastică. Trebuia să îmi consum energia într-un mod constructiv. Mama nu a fost de acord la început, dar pentru că eram la grădiniță a zis că  merită măcar până încep școala”, ne-a declarat Andreea.

S-a adaptat rapid în sala de sport, i-a plăcut de la început atmosfera din sala de gimnastică pentru că  erau multe fete de vârsta ei și se putea juca în voie fără să își deranjeze vecinii:  ”îmi plăcea pentru că mă întâlneam cu fete de vârsta mea, că mă puteam juca fără ca vecina să îmi bată în calorifer că o deranja  zgomotul țopăielilor. Mergeam dimineața la grăndiniță apoi la pârnz  dormeam,  după  amiaza mergeam la antrenamnet 2-3 ore. În joacă a început totul.”

Primul concurs la 6 ani!

La 6 ani și jumătate își face debutul într-o competiție națională iar la 7 ani, vârstă la care majoritatea copiilor încep școala, Andreea Răducan  câștiga primul  titul de campioană națională cu echipa clubului sprotiv din Bârlad : ”Primul concurs pe care l-am conștientizat și de la care a început să îmi placă și mai mult  să merg în sala de gimnastică, a fost  la 7 ani, la un  concurs național  la Baia Mare.  Îmi aduc aminte că aveam niște costume galbene,  nimeni nu ne băga în seamă eram considerate outseideri,  eram  6 puștoaice mici, dar am reușit să obținem medalia de aur pe echipe, și de atunci ne-a rămas numele, pericolul galben”.

Fuga din cantonamente după ciocolată!?!

Erau mici escapade pentru ciocolată. Toată lumea se  gândea că fugim pentru  discotecă, să ne distrăm. Fugeam să ne luăm ciocolată sau nu știu ce părjituri. Știi cum se întâmplă la copii, când le interzici ceva, tentația este mult mai mare.  Trebuia să mai facem și noi mici tâmpenii, să fie viața mai picantă în cantonament.  Când fugeam și ne prindeau antrenorii… Ne filma Doamna Mariana, și începea interogatoriul: De ce ai fugit(rade), Ce ți-ai cumpărat, și… Cine mai știa…

1998 – anul debutului european

În 1998 Andreea Răducan își face debutul la nivel european, în primul concurs internațional de anvergură rezervat junioarelor, Campionatul European de Juniori din Sankt Petersburg: ”a fost primul concurs cu mari emoții. Am ieșit pe 2 la finala de la bârnă și pe echipe și locul 3 la sol, a fost un concurs bun. Făceam parte din lotul olimpic, ochii erau ațintiți asupra mea, pentru că un an mai târziu deveneam senioară”.

1999 – 2 medalii de aur la mondiale

Un an mai târziu, în 1999, a fost selectată în echipa de senioare a lotului olimpic de la Deva și a făcut parte din echipa de gimnaste care a participat la Campionatul Mondial de la TianJin, China. A fost surpriza delegației române și a Campionatelor Mondiale. Nimeni nu se aștepta să câștige trei medalii de aur la prima particpare, nici chiar antrenorul  Octavian Bellu. ”La capătul pământului, poveste frumoasă, nici  Domnul Belu nu se aștepta, avea pretenții să fac un concurs bun, pentru că urmau Jocurile Olimpice,  dar nu s-a gândit să obțin 2 medalii de aur la un Campionat Mondial și una de argint. A fost o surpriză. În finala de la sol m-am bătut cu Simona Amânar, care era o gimnastă cu experiență. Eu nu m-am așteptat să câștig finala de la sol, mă așteptam să câștig finala de la bârnă, dar nu am făcut un exercițiu  impecail”.

Jocurile Olimpice  – Sydney 2000 – anul marii performanțe dar și al marii încercări

După un an 1999, excelent , cu două titluri mondiale în buzunar, Andreea făcea parte din echipa de bază la Olimpiada de la Sydney. Delegația României  își punea mari speranțe în șansele de reușită ale Andreei. La început totul a decurs foarte bine. Medalie de aur în concursul pe echipe, apoi a  venit finala la individual compus, unde România a cucerit toate cele 3 medalii puse în joc, realizând o performanță unică în istoria Jocurilor Olimpice, Andreea Răducan – Aur, Simona Amânar  – Argint și Maria Olaru – Bronz.

000011

”Toată lumea se așteaptă să fiu supărată, amărâtă când vorbesc  de Sydney! A fost Olimpiada mileniului,  pentu mine a fost vârful. Nu e sportiv care să nu își dorească  să reprezinte  România la Jocurile Olimpice. E un lucru excepțional să participi, dar când reușesti și câștigi o medalie,  mulțumirea e și mai mare. Eu sunt extrem de bucurosă  că am  făcut parte din echipa care a reprezentat România la Olimpiadă. Nu cred că puteam să am colege mai bune, antrenori mai buni” .

Imediat după premierea de la individual compus, s-a realizat testul doping. La două zile venea și rezultatul care avea să bulverseze echipa României și întreaga Olimpiadă de la Sydney. Testul Andreei Răducan ieșise pozitiv. În urină se depistase pseudoefedrină, o substanță interzisă de regulament. O banală răceală tratată cu două pastile de nurofen(care conțineau pseudoefedrină), au făcut ca titlul mondial obținut prin ani de muncă să-i fie retras.

Au urmat anchete, comisii, contestații și un verdict dat de  Jaques Rouge, actualul Președinte al Comitetului Olimpic, care prin decizia dată, i-a furat medalia de la gâtul gimnastei romance. Un val de simpatie s-a declanșat atât în țară cât și peste hotare. La unison toți recunoșteau chiar și cu jumătate de gură, că s-a făcut o nedreptate, că Andreea este nevinovată, însă decizia a rămas neschimbată. Andreea pierdea titlul la individual compus, obținut prin ani de muncă, dar își păstra titlul pe echipe și medalia de argint de la sărituri.  ”În momentul  în care am aflat de incident, a fost înaintea finalelor  de la sol și bârnă. Toată lumea se uita ciudat la mine. E greu și acum pentru mine să explic în cuvinte ce am trăit atunci. A fost șoc”.

România nu a pierdut decât medalia de bronz care i-a revenit unei gimnaste chineze, care însă nu s-a prezentat să își ridice medalia obținută la masa verde.  ”A  fost un gest impecabil, am rămas uimită. Am apreciat foarte tare asta la gimnasta chineză. Nu am avut ocazaia să mă întâlnesc niciodată cu Liu Xuan. O felicit și îi mulțumesc pentru faptul că a avut această atitudine”.

2001 –  anul revenirii în top

Rămăsesem lidera în echipă, m-am simțit extraordinar de bine  în concurs, eram atât de fericită că am contribuit încă odată  la cucerirea titlului mondial pe echipe și am avut mai mult curaj pentru celelalte finale. Deși a fost un an destul de greu,  am avut probleme de săntăte cu glezna, cu  genunchiul… au început să scârție (râde). Îmi doream să mulțumesc oamenilor care m-au susținut  la Olimpiadă, și să îmi demonstrez mie că eram capabilă. A fost un concurs pentru mine și pentru sufletul meu .

2002 – anul retragerii!

La sfârșitul anului 2001 băteam spre retragere. Începusem  să mă îngraș, uzura fizică și psihică, oboseala, erau 15 ani de gimnastică, zi de zi de antrenamente… În 2002 la Campionatele Mondiale de la Debrecen, Ungaria,  în finala de la bârnă, am  ratat. E un sport pe care nu poți  să îl faci din amintiri, ori te antrenezi de două ori pe zi ori nu. M-am gândit să încerc și așa că poate merge…și n-a mers.”

Gimnastică de performanță=copilărie furată ?!

Dacă cineva crede că acest sport se face ușor, că ieșim la suc și ne tragem de șireturi și stăm cu burta la soare se înșeală amarnic. Trebuie să faci și sacrificii. E cert că în momentul  în care intrii pe acest drum trebuie să faci niște sacrificii. E foarte greu să lucrezi cu oameni mari dar mai ales cu copii. Am avut o copilărie foarte frumoasă, și eu mă jucam cu copii din fața blocului , am sărit și elasticul și șotronul.

Familia!

Chiar dacă eram departe, la sute de kilometrii distanță, i-am simțit mereu aproape, mi-au fost alături tot timpul. Am un frate mai mic cu 3 ani  decât mine, îl cheamă Sorin,  a jucat fotbal,  nu a reușit să facă performanță, probabil  că nu a avut destulă ambiție.  Tatăl meu trăia competițiile în care concuram cu distonocalm, trăia totul la intensitate maximă.

Regrete?!

Nu regret nicio clipă faptul că am făcut gimnastică. Am  în sânge sportul nu pot să trăiesc departe de gimnastică.

Ce spun oamenii când te recunosc  pe stradă?

Oamenii  încă mă recunosc pe stradă. Discuțiile sunt dintre cele mai frumoase, nu am avut niciodată probleme, să îmi reporșeze ceva. Oamenii mă felicită, mă apreciază, îmi spun că m-au urmărit la televizor la Olimpiadă, că au plâns pentru mine că s-au bucurat atunci când am câștigat.

Palmares

15 medalii la cele mai importante competiții internaționale, dintre care 5 medalii de aur, una de argint și 2 de bronz la Mondiale,  2  medalii de argint și una de bronz la Campionatele Europene de Juniori, un argint și un bronz în anul 2000 la Campionatele Europene de la Paris. Tot în 2000, o medalie de aur și una de argint la Jocurile Olimpice de la Sydney.  În anul 2000 a fost decorată cu  Ordinul Serviciul Credincios în grad de Comandor și a primit distincția de Maestru emerit al sportului, iar în anul 2001 a fost declarată sportiva anului în România.

La final un mesaj pentru exclusivNEWS.ro

Mă bucur că am avut ocazia să vă cunosc.  Vă felicit și vă doresc mult succes.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata