Breaking news

Irina Begu s-a calificat în semifinale la turneul de tenis de la Oeiras

loading...

Irina Begu s-a calificat joi, în semifinalele turneului WTA de tenis de la Oeiras, Portugalia, după ce a învins-o în două seturi pe elvețianca Timea Bacsinszky.

irina camelia beguIrina Begu este la un pas de finala turneului de tenis de la Oeiras, după ce joi a reușit să se califice în semifinale.  Venită din calificări, Irina Begu a reușit să o învingă, în sferturile de finală pe elvețianca Timea Bacsinszky, locul 165, venită tot din calificări.

Begu a câștigat primul set cu 6-3, după 44 de minute de joc, grație brake-urilor reușite la scorul de 3-3 și 5-3.

Setul doi a fost mult mai echilibrat, iar pe parcursul acestuia, cele două jucătoare și-au pierdut în mod reciproc serviciul, de două ori. Astfel că s-a ajuns la tie-break, unde Irina Begu s-a impus cu 8-6.

Românca și-a adjudecat victoria în fața elvețiencei după două ore și 6 minute de joc.

Irina Begu a jucat pentru a patra oară cu elvețianca Timea Bacsinszky. Ultimul meci, disputat în 2012 la Acapulco, românca a învins-o în trei seturi pe elvețiancă.

În semifinale, Irina Begu va juca cu învingătoarea partidei disputată de Polona Hercog cu Carla Suarez. Accederea în careul de ași, îi asigură româncei un cec în valoare de 9.113 euro și 110 puncte WTA.

 

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata